Kievul avertizează că Rusia ar plănui atacuri pe propriul teritoriu pentru a da vina pe ucraineni

Kievul avertizează că Rusia ar plănui atacuri pe propriul teritoriu pentru a da vina pe ucraineni

Serviciile secrete ucrainene afirmă că au detectat planuri ale Kremlinului privind comiterea unor atentate teroriste împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei pentru a da vina apoi pe ucraineni şi a mobiliza opinia publică împotriva Ucrainei, relatează marţi EFE.

'Scopul este de a provoca o isterie antiucraineană', susţine şeful Direcţiei principale de informaţii a armatei ucrainene (GUR), generalul Kirilo Budanov, pe contul său de Facebook.

Potrivit acestor suspiciuni, ţelul Kremlinului este de a 'deghiza' aceste atacuri într-un fel de acţiuni punitive ale Ucrainei după masacrul de la Bucea, în regiunea Kievului, şi atacul asupra gării feroviare din Kramatorsk, în estul ţării.

Atacurile ar urma să fie îndreptate împotriva unor blocuri de locuinţe, spitale sau şcoli de pe teritoriul Rusiei, precum şi împotriva unui oraş din Crimeea anexată, conform agenţiei de presă Ukrinform.

'Serviciile speciale ruse planifică o serie de atentate teroriste cu minarea şi aruncarea în aer a unor blocuri de locuit, spitale şi şcoli în localităţi din Rusia. De asemenea, lovituri aeriene cu rachete şi bombe asupra oraşului rusesc Belgorod sau a unuia din Crimeea', a indicat generalul Kirilo Budanov.

Preşedintele rus Vladimir Putin ar dori astfel să pună în practică nişte 'scenarii murdare' pentru a provoca o emoţie puternică în rândul populaţiei ruse şi a monta şi mai mult împotriva Ucrainei.

Campania de destabilizare constând în răspândirea de ştiri false a început deja, spune Budanov, potrivit căruia Putin urmează metoda pe care a folosit-o deja împotriva Ceceniei la începutul anilor 2000, o campanie care i-a asigurat primul mandat prezidenţial. Seria de explozii ale unor blocuri de locuit de la Moscova, Buinaksk şi Volgodonsk în 1999, care au fost atribuite fără probe cecenilor, a dus la declanşarea celui de-al doilea război dintre Rusia şi Cecenia, ceea ce i-a crescut popularitatea lui Vladimir Putin, un necunoscut la vremea aceea, după ce fusese desemnat de Boris Elţin drept succesorul său, şi i-a asigurat victoria în alegerile din 2000.

'În ultimele zile, puterea rusă a accelerat la turaţie maximă isteria antiucraineană. În regiunile Belgorod şi Kursk se sapă tranşee, provocându-se panică în legătură cu o presupusă ofensivă a batalioanelor de voluntari ucraineni şi grupuri de sabotori', menţionează generalul Budanov, citat de Ukrinform.

În opinia sa, este simbolic faptul că Putin a venit la putere în urma atentatelor puse la cale de FSB împotriva unor blocuri de locuit, care au servit drept motiv pentru a declanşa a doua campanie împotriva Ceceniei, şi îşi încheia domnia prin aceleaşi metode.

Totodată, Centrul pentru combaterea dezinformării de pe lângă Consiliul de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei (SNBO) a emis luni un avertisment similar pe pagina sa de Facebook, avertizând că Rusia pregăteşte provocări pentru a discredita Ucraina pe plan internaţional, potrivit portalului ucrainean Unn.com.ua.

'Presa afiliată Kremlinului acreditează ideea că Ucraina "va întreprinde o acţiune al cărei rezultat va fi uciderea unui număr mare de civili în regiunile Doneţk şi Lugansk" (ORDLO, aşa-numitele teritorii din Donbas aflate provizoriu sub controlul separatiştilor proruşi), afirmă Centrul ucrainean pentru combaterea dezinformării, indicând că, în acest scop, partea rusă 'pregăteşte diversiuni cu atacuri asupra unor autoturisme civile şi maşini ale Salvării în zona Severodoneţk', toate acestea urmând să fie filmate, iar înregistrările să fie distribuite pe social media. În plus, 'un rezervor cu clor ar putea fi aruncat în aer la Popasnianski' în acelaşi scop, conform Unn.com.ua.

Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba avertizase şi el luni cu privire la diversiuni pe care le-ar intenţiona să le pună în aplicare Rusia pentru a discredita Ucraina.

'Rusia ştie că Ucraina are nevoie de livrări de arme şi îşi mobilizează toate eforturile pentru a submina viitoarele livrări. Moscova a pregătit un plan de dezinformare pe scară largă vizând în special mass-media occidentale şi oameni politici din Occident', a afirmat Kuleba, citat de Gordon.ua.

În aceeaşi zi, şeful Cancelariei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak, a comunicat că Rusia pregăteşte o serie de 'fake'-uri potrivit cărora soldaţii ucraineni s-ar preda ruşilor cu tot cu armele primite din Occident şi că astfel armamentul primit în Ucraina în ultimul timp ar ajunge la armata rusă, potrivit media ucrainene.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…