Kievul, atacat pentru a doua noapte consecutiv cu drone: Ucraina își întărește sistemul de apărare antiaeriană

Kievul, atacat pentru a doua noapte consecutiv cu drone: Ucraina își întărește sistemul de apărare antiaeriană

Rusia a lansat valuri de drone asupra Kievului pentru a doua noapte consecutiv, intensificându-şi atacurile asupra capitalei Ucrainei după câteva săptămâni de pauză.

Periferie a Kievului pe vreme de război FOTO EPA-EFE

Periferie a Kievului pe vreme de război FOTO EPA-EFE

„UAV-urile (vehicule aeriene fără pilot) duşmanului au fost lansate în multe grupuri şi au atacat Kievul în valuri, din diferite direcţii, schimbându-şi în acelaşi timp vectorii de deplasare de-a lungul traseului”, a declarat Serhii Popko, şeful administraţiei militare a capitalei Ucrainei, explicând că, din acest motiv, au fost anunţate mai multe alerte de raiduri aeriene.

Forţele aeriene ucrainene au informat că sistemul de apărare antiaeriană a distrus 15 din cele 20 de drone kamikaze Shahed lansate de Rusia asupra regiunilor Kiev, Poltava şi Cerkasî, transmite Reuters, potrivit Agerpres .

Potrivit lui Serhii Popko, atacurile nu s-au soldat cu victime umane şi nici nu au provocat „avarii serioase”. El a mai spus că aproximativ 10 drone au fost doborâte deasupra Kievului şi în împrejurimi.

Guvernatorul regiunii Cerkasî, Ihor Tabureţ, a scris pe Telegram că resturi de drone „au avariat uşor” cinci case, dar că nimeni nu a fost rănit.

Guvernatorul regiunii Kiev, Ruslan Kravcenko, a declarat la rândul său că un element de infrastructură a fost avariat în zonă, însă nu s-au înregistrat victime.

Rusia nu a comentat doecamdată aceste informaţii.

Ucraina îşi va întări sistemul de apărare antiaeriană

În mesajul său zilnic către populaţie, preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă seară noi măsuri pentru a întări sistemul de apărare antiaeriană în săptămânile viitoare, relatează agenția de presă DPA, preluată de Agerpres.

Sistemele de apărare antiaeriană vor deveni mai importante în planurile de apărare ale Kievului pe măsură ce iarna se apropie în contextul în care Kievul se aşteaptă ca Moscova să lanseze mai multe atacuri asupra sistemului de alimentare cu energie electrică al Ucrainei, dar şi a infrastructurii de încălzire şi de alimentare cu apă.

„Cu cât ne apropiem mai mult de iarnă, cu atât mai mari vor fi eforturile Rusiei de a-şi intensifica atacurile”, a avertizat președintele Zelenski.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…