Kievul anunţă „armistiţiu pascal” în Ucraina, în timp ce separatiştii proruşi menţin controlul la Doneţk

Kievul anunţă „armistiţiu pascal” în Ucraina, în timp ce separatiştii proruşi menţin controlul la Doneţk

Operaţiunile „anti-teroriste” desfăşurate împotriva militanţilor proruşi din oraşele din estul Ucrainei au fost suspendate pe perioada Sărbătorilor de Paşte, a anunţat ministrul de Externe de la Kiev, Andrii Deşciţa.

Andrii Deşciţa a declarat, pentru BBC, că serviciile de securitate vor suspenda activităţile militare în estul Ucrainei pe perioada Sărbătorilor de Paşte. Totuşi, acestea râmân în stare de alertă şi vor acţiona dacă militanţii proruşi vor ocupa şi alte clădiri guvernamentale.

Navele militare ucrainene părăsesc Crimeea

De asemenea, majoritatea navelor de război şi de susţinere ucrainene, care se aflau până în prezent la o bază navală din Crimeea, se îndreptau sâmbătă către portul Odessa, a anunţat publicaţia „Flota ucraineană“, citată de RIA Novosti, în pagina electronică.

Potrivit cotidianului, nava de debarcare Kirovograd, corveta de luptă antisubmarin Vinniţa, nava de patrulă Herson, remorcherul Kovel, petrolierul Gorlovka şi vedeta de remorcare Novoozernoie au părăsit baza navală din Novoozernoie „după ce flota rusă a Mării Negre a deblocat ieşirea lacului Donuzlav“, conform unei înţelegeri între Ministerele Apărării rus şi ucrainean.

La Doneţk, separatişii proruşi continuă să deţină controlul asupra mai multor clădiri guvernamentale, după ce au respins acordul de la Geneva privind detensionarea situaţiei din ţară, relatează AFP. Aproximativ 50 de simpatizanţi proruşi erau reuniţi în jurul impozantei clădiri, ocupată de lideri ai „Republicii Doneţk“ autoproclamate şi înconjurată de saci de nisip, pneuri şi mobile răsturnate folosite ca baricade, sub supravegherea unor bărbaţi cu cagule.

„Continuăm ca de obicei“, a declarat unul dintre aceşti separatişti pentru AFP. „Un preot ortodox este cu noi în interior şi vom sărbători Paştele în această seară“.

În jurul clădirii, locuitorii se plimbă sau aleargă ca de obicei, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În afară de câteva clădiri publice controlate de separatişti, oraşul funcţionează normal.

Spre surpriza generală, şefii diplomaţiei ucrainene, ruse, americane şi europene au semnat, joi, la Geneva un text care prevede în special dezarmarea grupărilor armate , eliberarea clădirilor publice ocupate şi o amnistie pentru insurgenţii care „nu se fac vinovaţi de crime“.

Dar, baricadaţi în cartierul lor general de la administraţia regională din Doneţk, proruşii au respins sec acest plan.

Autorităţile proeuropene a căror plecare o cer, au întins vineri mâna rebelilor, promiţându-le o importantă descentralizare şi un statut protector pentru limba rusă, fără a reacţiona după ce proruşii au respins acest acord.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri