Kievul a distrus statuia care simboliza unitatea şi prietenia cu Rusia

Kievul a distrus statuia care simboliza unitatea şi prietenia cu Rusia

Din statuia care ilustra în centrul Kievului prietenia între popoarele rus şi ucrainean au mai rămas doar câteva bucăţi de piatră - ea a fost înălţată ca un simbol al unităţii, dar spaţiul gol pe care l-a lăsat după demolare este acum un simbol al duşmăniei şi războiului în faţa căruia se fotografiază zilnic sute de ucraineni, relatează vineri de la faţa locului agenţia EFE.

Primarul Kievului, Vladimir Kliciko, este cel care a dispus săptămâna trecută demolarea Monumentului Prieteniei, ridicat în 1982 în memoria ''reunificării'' celor două ţări în cadrul Uniunii Sovietice, a cărei republică fondatoare a fost şi Ucraina în anul 1922, alături de Rusia, Bielorusia şi Transcaucazia.

''Cu Rusia, totul s-a terminat. Acest monument a fost construit pentru a aniversa reunificarea cu Rusia. Ar fi trebuit să-l transformăm într-un monument al unificării pământurilor ucrainene. Renunţarea la el este absolut corectă'', a declarat primarul. Arhitectul monumentului, Sergii Mirhoroţki, a fost de acord cu demolarea lui, iar resturile statuii, ce avea opt metri înălţime, vor fi păstrate la muzeul militar al capitalei ucrainene.

Aceasta din urmă s-a angajat într-un proces de ştergere a tot ce ar putea simboliza legăturile cu Rusia sau cu URSS. Numele a circa 400 de străzi vor fi schimbate şi vor fi de asemenea demolate sculpturi ce amintesc de trecutul sovietic.

Statuia lui Lenin, ridicată la Kiev în 1939, a fost deja dată jos în 2013, anul care a marcat începutul înrăutăţirii relaţiilor Ucrainei cu Rusia. Atunci a început aşa-numitul Euromaidan, revolta susţinută de Occident în urma căreia preşedintele prorus Viktor Ianukovici a fost înlăturat de la putere şi a fugit în Rusia. Aceasta din urmă a răspuns Euromaidanului prin anexarea peninsulei Crimeea şi declanşarea mişcării separatiste din Donbas, unde conflictul armat ce a urmat a provocat peste 14.000 de morţi, până la invazia rusă începută anul acesta în februarie.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”