Kelemen Hunor: Preşedinţia Senatului şi Camerei Deputaţilor să revină formaţiunilor care nu vin cu premierul
UDMR apreciază că propunerile de premier făcute de PNL sunt bune, dar precizează totodată că celelalte două funcţii în stat - de preşedinte al Senatului şi Camerei Deputaţilor - trebuie să revină formaţiunilor care vor forma coaliţia de guvernare alături de liberali, coaliţie în care "înţelegerea trebuie să fie pe linie", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.
"Nu avem nimic de comentat, noi putem lucra cu amândoi (Orban şi Cîţu - n.r.). Mai departe, lucrurile se complică, fiindcă că în acest moment noi considerăm că celelalte două funcţii politice din stat - cea de preşedinte al Senatului şi preşedinte al Camerei Deputaţilor - trebuie să revină celorlalte două formaţiuni care nu vin cu premierul", a declarat Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, aici prima opţiune ar reveni USR PLUS, fiindcă a obţinut mai multe mandate.
"Dar după aceea urmează UDMR-ul, fiindcă nimeni nu are majoritate. Dacă USR-ul alege Camera Deputaţilor, putem merge noi la Senat, nu-i nicio problemă. Dacă alege USR-ul Senatul, nu-i nicio problemă, noi putem merge la Camera Deputaţilor, ca să fie un echilibru, să fie şi solidaritate, să creştem şi nivelul de încredere - asta este prima noastră variantă. Vom vedea mâine. Am înţeles că şi la USR PLUS este în acest moment o şedinţă în desfăşurare, cu două variante. Asta este varianta noastră", a precizat liderul UDMR.
Kelemen Hunor a adăugat că UDMR are un mandat flexibil de negociere şi consideră că înţelegerea în viitoarea coaliţie de guvernare trebuie să fie una "pe linie".
"Sigur, este un mandat flexibil, noi putem discuta mai multe variante. Dar un singur lucru trebuie să fie clar pentru toată lumea - înţelegerea va exista când există înţelegere pe capăt de linie - ultimul ministru şi numărul secretarilor de stat. Atunci putem spune că am ajuns la o înţelegere. Nu putem rupe funcţiile politice - Cameră, Senat, prim-ministru, şi după aceea să vedem restul. (...) Noi avem un mandat flexibil, deci se pot echilibra pe parcurs anumite chestiuni şi pentru PNL şi pentru USR PLUS şi pentru noi. Propunerile PNL-ului nu le vom comenta (de premier - n.r.), fiindcă am acceptat să vină ei cu propuneri. Au venit cu două propuneri (Orban şi Cîţu - n.r.), ambele propuneri din punctul nostru de vedere sunt bune", a concluzionat liderul UDMR.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declara t, miercuri, că Biroul Politic Naţional al liberalilor a decis "flexibilizarea" mandatului de negociere cu USR PLUS, UDMR şi minorităţile naţionale în vederea formării unei coaliţii, arătând că presupune două variante, respectiv Florin Cîţu propunere de premier, Ludovic Orban - candidat la funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi Ludovic Orban - propunere de premier, Florin Cîţu - candidat la funcţia de preşedinte al Senatului. AGERPRES