Kelemen Hunor: Nu am avut discuţii despre buget cu cei din coaliţia de guvernare; eu nu am văzut acest proiect

Kelemen Hunor: Nu am avut discuţii despre buget cu cei din coaliţia de guvernare; eu nu am văzut acest proiect

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că nu a avut discuţii despre bugetul pe 2019 cu reprezentanţii coaliţiei de guvernare, el precizând că, deocamdată, nici nu a văzut acest proiect de buget.

"Încă nu am avut discuţii în acest an, nici despre buget, nici despre altceva. Ieri după-amiază, colegii mei au fost contactaţi, probabil că azi - mâine, când ajung în Bucureşti, va exista o discuţie tehnică, dar în acest moment alte detalii nu am, fiindcă pur şi simplu în acest an nu am vorbit, nu ne-am întâlnit, nu am discutat, nu am fost solicitaţi până la această oră. (...) Până când aceste discuţii se vor finaliza, eu nu pot să spun cum vom vota bugetul. Matematic, coaliţia are majoritate, nu ar fi o problemă pentru ei să voteze pentru că e o lege simplă, nu este organică, e nevoie de majoritatea celor prezenţi în sală", a precizat Kelemen Hunor, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă a avut discuţii cu cei din coaliţia de guvernământ legate de buget şi dacă UDMR va susţine în Parlament proiectul de buget propus de PSD şi ALDE.

Preşedintele UDMR a subliniat că el nu a văzut proiectul de buget pe 2019 şi că, deocamdată, nu ştie cum arată.

"Ar fi trebuit să îl vedem anul trecut, în octombrie, în septembrie, cel târziu în noiembrie", a afirmat acesta. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”