Kelemen Hunor: Cioloş nu a reuşit să restabilească un nivel minim de încredere care ar fi permis refacerea coaliţiei PNL-USR-UDMR
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că premierul desemnat Dacian Cioloş nu a reuşit să restabilească "un nivel minim de încredere", care ar fi permis refacerea coaliţiei, prin urmare opţiunile pe care le mai are în acest moment sunt fie să renunţe la mandatul primit de la şeful statului, fie să formeze un guvern cu PSD şi AUR, sau un executiv monocrom USR.
"Premierul desemnat, Dacian Cioloş, nu a reuşit să restabilească un nivel minim de încredere care ar fi permis refacerea coaliţiei PNL - USR - UDMR. Prin urmare, el mai are trei opţiuni: 1 - să renunţe la mandatul oferit de preşedinte; 2 - să formeze un nou guvern PSD - USR - AUR, alianţă formată pentru demiterea guvernului; 3 - să ceară sprijinul Parlamentului pentru un guvern monocrom USR. UDMR consideră în continuare că, în loc de tactici tehnice pentru putere, este necesar să se formeze un guvern cât mai curând posibil. Un guvern care să se concentreze pe problemele reale ale societăţii, găsind soluţii urgente pentru gestionarea pandemiei, problema creşterii preţurilor la energie şi pregătirea bugetului de stat pentru anul viitor", afirmă liderul UDMR, vineri, într-o postare pe Facebook .
El subliniază că, pentru UDMR, politica înseamnă în primul rând "căutarea şi reprezentarea binelui comun, îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de siguranţă al oamenilor".
"Urmând aceste principii în activitatea noastră din cadrul guvernului, reprezentăm comunitatea maghiară din România şi toţi cetăţenii români, atât timp cât vom avea posibilitatea să fim prezenţi la guvernare", conchide Kelemen Hunor. AGERPRES