Kelemen Hunor: Alegerile anticipate, aproape imposibile; Parlamentul nu se poate dizolva la masa verde

Kelemen Hunor: Alegerile anticipate, aproape imposibile; Parlamentul nu se poate dizolva la masa verde

Alegerile parlamentare anticipate sunt ''aproape imposibile'', a declarat joi, la RFI, liderul UDMR, Kelemen Hunor, care a afirmat că ''Parlamentul nu se poate dizolva la masa verde, prin discuţii''.

"Noi suntem pregătiţi să mergem în faţa alegătorilor noştri în orice clipă. (...) Nu ne deranjează alegerile anticipate nici mâine, nici în februarie, dar nici în martie. Din acest punct de vedere, noi am spus de la bun început că pot fi organizate alegerile anticipate, dacă procedurile constituţionale sunt respectate. Şi aici începe toată povestea, fiindcă procedurile constituţionale înseamnă să nu ai Guvern, să respingi de două ori în 60 de zile două Guverne şi după aceea se poate dizolva Parlamentul. Parlamentul nu se poate dizolva la masa verde, prin discuţii. Deci nu există această posibilitate constituţională. Ca să mergem în alegeri anticipate, guvernul Orban trebuie demis sau să-şi dea demisia. Demiterea Guvernului Orban este imposibilă în această perioadă, nu are Opoziţia majoritate pentru a dărâma un Guvern şi demisia premierului Orban în acest moment nu mi se pare o soluţie rezonabilă, când trebuie să pregăteşti bugetul şi nici nu ai vreo garanţie că vei ajunge la alegeri anticipate, este doar primul pas", a argumentat Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia, "dizolvarea Parlamentului nu se poate face". "Trebuie să ajungem în faza în care nu există guvern, acesta e primul pas", a adăugat liderul UDMR.

Întrebat dacă apreciază că alegerile anticipate sunt imposibile, el a spus: "Aproape imposibile". "Se poate, dar trebuie să urmăreşti procedura constituţională", a completat Kelemen Hunor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”