Kazahstanul va livra Indiei 5.000 de tone de uraniu până în 2019
Kazahstanul și India au încheiat un acord privind livrarea a 5.000 de tone de uraniu către New Delhi până în 2019, a anunțat miercuri președintele kazah, Nursultan Nazarbaev, la încheierea unei întâlniri cu premierul indian, Narendra Modi, relatează AFP. ''Încheierea acordului privind livrarea către India a 5.000 de tone de uraniu în perioada 2015-2019 este o dovadă a dezvoltării cooperării noastre în domeniul energetic'', a subliniat Nazarbaev într-o conferință de presă cu Modi la Astana.
''Ținem mult la relațiile noastre cu Kazahstanul (...), una dintre primele țări cu care am început o cooperare în domeniul nuclear civil'', printr-un acord privind livrarea a 2.100 de tone de uraniu în 2010-2014, a declarat la rândul său Modi.
''Suntem foarte mulțumiți că avem acum un al doilea contract mult mai important'', și-a exprimat Modi satisfacția, reamintind că fosta republică sovietică este principalul partener economic al Indiei în regiune.
Narendra Modi, sosit în Kazahstan marți, în cadrul unui turneu în cinci foste republici sovietice din Asia Centrală, a fost deja în Uzbekistan și urmează să meargă mai târziu, în cursul lui iulie, în Kârgâzstan, Turkmenistan și Tadjikistan.
Marți, Modi a salutat ceea ce el a numit ''o nouă eră de cooperare'' cu aceste țări, făcând cunoscută dorința autorităților de la New Delhi de a investi masiv în regiune.
În cursul zilei, Modi va merge în Rusia, pentru convorbiri cu președintele Vladimir Putin, în ajunul unui summit al țărilor emergente din grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), care va avea loc joi în Ufa, în Ural. AGERPRES