Karim Benzema, legături cu o organizație teroristă: Acuze grele la adresa vârfului francez

Karim Benzema, legături cu o organizație teroristă: Acuze grele la adresa vârfului francez

Europa privește războiul din Orientul Mijlociu la televizor, însă, din păcate, ce se întâmplă în Israel și în Fâșia Gaza va avea repercusiune și în Europa. Deja, vedem atacurile teroriste care au făcut victime pe bătrânul continent. Mai mult decât atât, pozițiile adoptate de niște europeni, care susțin Palestina în acest război, stârnesc niște acide.

Karim Benzema

Karim Benzema

În lumea sportului, au fost mai multe voci care și-au manifestat susținerea pentru Palestina. Karim Benzema (35 de ani), francez cu origini algeriene, e un nume important care consideră că Palestina e o victimă a agresiunii israeliene. Și nu e prima dată când Benzema are astfel de păreri. Tocmai de aceea, potrivit gsp.ro , Gerald Darmanin, ministrul de interne francez, l-a asociat pe atacantul de la Al-Ittihad Jeddah (Arabia Saudită) cu o organizație teroristă!

Am închis mai mult de 1.100 de centre islamiste și vreau să mă refer, în mod special, la domnul Karim Benzema. Are legături notorii, toți știm, cu Frăția Musulmană. Am atacat hidra Frăției Musulmane care provoacă o atmosferă jihadistă“, a spus Gerald Darmanin. Potrivit sursei citate, Frăția Musulmană, fondată în 1928, e considerată o grupare teroristă în multe țări, precum Franța, SUA și Egipt.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii

4 Foarte interesant!

5 „Un pas foarte mare spre începerea celui de-al Treilea Război Mondial”. Reacția Rusiei după ce Biden a permis Ucrainei să utilizeze rachete americane