Karim Benzema a devenit cel mai bun marcator din istoria fotbalului francez
Atacantul Karim Benzema a devenit cel mai bun marcator din istoria fotbalului francez, după ce a reuşit o dublă în cursul meciului câştigat de echipa sa, Real Madrid, pe terenul formaţiei Mallorca (scor 3-0), luni seara, în ultimul meci al etapei a 28-a a campionatului de fotbal al Franţei.
La 34 de ani, Benzema totalizează 413 goluri înscrise pe parcursul carierei sale (311 pentru Real Madrid, 66 pentru Olympique Lyon şi 36 pentru reprezentativa Franţei), cu două în plus faţă de precedentul deţinător al recordului, Thierry Henry (411 goluri), precizează AFP.
Madrilenii au deschis scorul în repriza secundă a jocului de la Mallorca, prin Vinicius Junior (55), iar apoi au mai punctat de două ori în finalul jocului, prin Benzema (76 - penalty, 82), care a ajuns astfel la 22 de goluri şi 11 pase decisive de la debutul actualei ediţii a ligii spaniole.
Săptămâna trecută, Karim Benzema a reuşit un hat-trick în partida cu Paris Saint-Germain (3-1) din Liga Campionilor, ajutând-o pe Real Madrid să se califice în sferturile de finală ale cele mai importante competiţii continentale intercluburi.
În urma acestei victorii, Real Madrid şi-a consolidat prima poziţie în clasament şi a făcut încă un pas spre un nou titlu de campioană a Spaniei, distanţându-se la zece puncte de ocupanta locului secund, Sevilla FC, care a remizat duminică în deplasare cu Rayo Vallecano (1-1).
Rezultate:
Vineri
Atletico Madrid - Cadiz 2-1
Au marcat: Felix (3), De Paul (68), respectiv Negredo (45).
Florin Andone nu a făcut parte din lotul lui Cadiz la acest joc.
Sâmbătă
Levante - Espanyol Barcelona 1-1
Au marcat: Dani Gomez (80), respectiv Puado (50).
Granada - Elche 0-1
A marcat: Fidel (11).
Villarreal - Celta Vigo 1-0
A marcat: Parejo (64).
Getafe - Valencia 0-0
Duminică
Rayo Vallecano - Sevilla FC 1-1
Au marcat: Bebe (46), respectiv Delaney (63).
Betis Sevilla - Athletic Bilbao 1-0
A marcat: Borja Iglesias (20).
Real Sociedad - Deportivo Alaves 1-0
A marcat: Zubimendi (70).
FC Barcelona - Osasuna Pamplona 4-0
Au marcat: Ferran Torres (14 - penalty, 21), Aubameyang (27), Puig (75).
Luni
Mallorca - Real Madrid 0-3
Au marcat: Vinicius Junior (55), Benzema (76 - penalty, 82)
Clasament:
1. Real Madrid 66 puncte (28 jocuri)
2. Sevilla FC 56 p (28 j)
3. FC Barcelona 51 p (27 j, golaveraj +23)
4. Atletico Madrid 51 p (28 j, +15)
5. Betis Sevilla 49 p (28 j)
6. Real Sociedad 47 p (28 j)
7. Villarreal 45 p (28 j)
....
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)