Justiția ucraineană îl va judeca pe Ianukovici în contumacie
Ucraina a început marți procedurile pentru judecarea în contumacie a fostului președinte Viktor Ianukovici și a altor cinci foști înalți responsabili, ei fiind acuzați de infracțiuni precum înaltă trădare, abuz de putere și constituirea de grupuri infracționale, a anunțat marți procurorul general al Ucrainei, Viktor Șokin, citat de agenția EFE. Cei cinci foști oficiali sunt Serghei Arbuzov, care a condus Banca Centrală, fostul ministru de finanțe Alexander Klimenko și adjunctul său și fostul vicepremier și ministru al sănătății Raisa Bogatiriova împreună cu adjunctul ei.
Conform procurorului general, justiția practic a încheiat actele de acuzare împotriva lui Ianukovici și a celorlalți suspecți. De asemenea, împotriva lui Ianukovici, a Raisei Bogatiriova și adjunctului ei s-au strâns probe suficiente pentru începerea imediată a procesului și acestora le vor fi transmise actele de acuzare, a adăugat Viktor Șokin, fără să spună și cum se va face acest lucru.
Pe de altă parte, procurorul general a mai anunțat că au fost blocate conturi din străinătate ale foștilor responsabili ai regimului Ianukovici, conturi însumând 9 milioane de euro, 26 de milioane de dolari și 85 de milioane de franci elvețieni.
Pentru a nu cădea în mâinile protestatarilor în timpul revoluției de la începutul anului trecut, Viktor Ianukovici a abandonat puterea și s-a refugiat în Rusia. Autoritățile de la Kiev au emis un mandat internațional de arestare pe numele său, dar el se află sub protecția Moscovei, astfel că nu se întrevede posibilitatea să fie adus în fața justiției ucrainene. AGERPRES