Suma acestei vânzări, plătită de un licitator prin telefon a cărei identitate nu a fost dezvăluită, va fi donată programului UNICEF dedicat copiilor ucraineni strămutaţi în urma războiului, potrivit Heritage Auctions care a organizat licitaţia.
Muratov a câştigat prestigiosul premiu în 2021, alături de jurnalista filipineză Maria Ressa, Comitetul onorându-i „pentru eforturile lor de a conserva libertatea de exprimare”.
Ziarul Novaia Gazeta a anunţat la sfârşitul lunii martie că îşi suspendă apariţia online şi tipărită din Rusia până la finalul intervenţiei din Ucraina, în contextul în care Kremlinul intensifica acţiunile împotriva vocilor critice la adresa sa.
Dmitri Muratov a făcut parte dintr-un grup de jurnalişti care au fondat Novaia Gazeta în 1993, după căderea Uniunii Sovietice. Înainte de suspendarea operaţiunilor sale, publicaţia fiind ultima care îl critica pe preşedintele rus Vladimir Putin.
Novaia Gazeta este cunoscută în special pentru investigaţiile sale privind corupţia şi încălcările drepturilor omului în Cecenia.
Acest angajament a costat vieţile a şase dintre colaboratorii săi încă din anii 1990, printre care şi celebra jurnalistă Anna Politkovskaia, asasinată în 2006. Dmitri Muratov şi-a dedicat Premiul Nobel memoriei lor.
„Acest ziar este periculos pentru vieţile oamenilor”, a spus el pentru AFP în 2021.
Într-un videoclip postat de Heritage Auctions, jurnalistul spune că Premiul Nobel „îţi oferă ocazia să fii auzit”. „Cel mai important mesaj astăzi este că oamenii înţeleg că are loc un conflict şi că trebuie să-i ajutăm pe cei care suferă cel mai mult", a adăugat el, referindu-se în special la „copiii din familiile refugiaţilor".
La începutul lunii aprilie, Dmitri Muratov a fost atacat într-un tren în Rusia de un bărbat necunoscut care l-a stropit cu un amestec roşu de vopsea din ulei şi acetonă, provocându-i arsuri la ochi.