Jurnalista de la TVR IMPLICATĂ în CAZUL DE PROXENETISM a DEMISIONAT

Jurnalista de la TVR IMPLICATĂ în CAZUL DE PROXENETISM a DEMISIONAT

Jurnalista TVR Aura Poteraşu, care a fost martor într-un dosar de proxenetism, a anunţat, pe contul său de Facebook, că îşi va încheia colaborarea cu Televiziunea Română şi va ieşi din presă.

"Dimineaţa de mâine (joi) e ultima în care ne vedem la ştiri! Nu am de gând să dau prea multe detalii despre ieşirea mea din TVR şi din presă. Zic doar că sunt în asentimentul colegilor jurnalişti, care, rând pe rând, s-au retras - din această instituţie sau din altele", a scris Aura Poteraşu, miercuri seară, pe contul său de pe platforma de socializare Facebook.

Aura Poteraşu, care a prezentat Telejurnalul matinal de la TVR 1, a precizat că îşi doreşte de mult timp "un drum pe cont propriu".

La începutul acestui an, presa a relatat că Aura Poteraşu a fost martor într-un dosar de proxenetism, dar nu a fost pusă sub acuzare. În acelaşi dosar a apărut şi numele lui Ion Valeriu Tamarjan, patron al unei agenţii de modele, care ar fi fost un paravan pentru o reţea de prostituţie, după cum a relatat la începutul acestui an presa.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...