Jurista Iris Knobloch, aleasă preşedinta Festivalului de la Cannes, prima femeie care va ocupa această funcţie

Jurista Iris Knobloch, aleasă preşedinta Festivalului de la Cannes, prima femeie care va ocupa această funcţie

Iris Knobloch, o juristă de talie internaţională şi cu o îndelungată carieră în cinema, a fost aleasă miercuri preşedinta Festivalului de la Cannes şi îi va succeda în funcţie, din luna iulie, francezului Pierre Lescure, de 76 de ani, care se află la conducerea festivalului din 2014, potrivit AFP.

Mandatul primei femei care deţină această funcţie, cu o durată de trei ani, va acoperi ediţiile 2023, 2024 şi 2025, se precizează în comunicat. Knobloch a fost aleasă de consiliul de administraţie în urma unui vot secret, potrivit statutului festivalului.

Viitoarea preşedintă spune într-un comunicat că se bucură ''să-şi consacre întreaga energie strălucirii acestui eveniment planetar, o întâlnire importantă pentru protejarea vieţii culturale într-o lume care, mai mult ca niciodată, are nevoie disperată de cultură''.

Knobloch şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Warner, unul dintre cele mai mari studiouri americane, ale cărui operaţiuni le-a administrat în Franţa, apoi într-o regiune mai mare din Europa până în vara anului trecut.

Este o prezenţă obişnuită în cadrul Festivalului de la Cannes, unde a mijlocit prezenţa a numeroşi cineaşti şi artişti, de la Clint Eastwood (''Unforgiven'') la Michel Hazanavicius (''The Artist''), Woody Allen, Steven Soderbergh şi George Miller, se mai spune în comunicat.

A participat apoi, în iulie anul trecut, la fondarea şi la conducerea I2PO, un vehicul financiar creat de familia Pinault şi de bancherul şi omul de afaceri francez Matthieu Pigasse, destinat strângerii de fonduri şi investiţiilor în sectorul divertismentului şi a petrecerii timpului liber.

Aceste activităţi în care este implicată Knobloch au stârnit temerile unor reprezentanţi ai cinemaului francez, care deţin locuri în consiliul de administraţie al festivalului, în ceea ce priveşte un potenţial conflict de interese. Aceştia au deplâns lipsa de ''transparenţă'' în procesul de selecţie a candidatei, potrivit unei scrisori trimise preşedintelui actual şi consultată de AFP.

După aceste alegeri, atenţia se concentrează asupra selecţiei oficiale a celei de-a 75-a ediţii a festivalului, care urmează să fie anunţată pe 14 aprilie de delegatul general, Thierry Frémaux.

Pentru moment, foarte puţine informaţii sunt disponibile despre ediţia din acest an, care revine în perioada obişnuită (între 17 şi 28 mai). A fost confirmată doar proiecţia peliculei ''Top Gun Maverick'', cu Tom Cruise în rolul principal, însă componenţa juriului nu a fost încă dezvăluită. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...