Jumătate dintre americani vor ca religia să le influențeze politica
Jumătate dintre americani estimează că bisericile ar trebui să se exprime regulat asupra problemelor sociale și politice, procent în sensibilă creștere față de 2010, potrivit unui studiu al institutului Pew, publicat luni și citat de AFP.
SUA sunt de acum divizate în mod egal cu privire la această problemă: 49 % dintre americani sunt favorabili ideii ca bisericile și diferitele culturi să intervină în dezbaterile politice, față de 43 % în 2010, în timp ce 48 % estimează că ele ar trebui să rămână în afara politicii, potrivit acestei anchete realizate la începutul lunii septembrie pe un eșantion de 2.002 adulți. Marja de eroare este de 2,5 puncte.
Creșterea este dată de republicani, care susțin în procent de 59% rolul accentuat al religiei în politică, față de 48 % în 2010, în timp ce la democrați cifra a rămas cvasistabilă. Pentru aproape trei sferturi dintre republicani și jumătate dintre democrați, este important ca reprezentanții lor în Congres să aibă convingeri religioase solide.
O majoritate importantă, dar în scădere (de la 70 % în 2010 la 63% în prezent) continuă totuși să refuze ca bisericile să-și invite oficial enoriașii să voteze pentru candidați în alegeri.
Paralel, o proporție record de 72% dintre americani consideră că religia își pierde influența în viața americană, ceea ce majoritatea lor regretă.
Jumătate dintre americani condieră că homosexualitatea este un păcat, față de 45 % în mai 2013. Chiar dacă marjele de eroare ale studiului sunt mai importante pentru subcategoriile populației, o netă diferență de atitudine apare între protestanții albi evanghelici (82 % estimează că 'comportamentul homosexual este un păcat') și catolici (44%).
Studiul Pew revine, de asemenea, asupra unei polemici care a izbucnit la începutul anului în Arizona și în alte state, unde unele mici întreprinderi specializate în mariaje (florării, birtași, fotografi etc.) cereau dreptul de a refuza clienți homosexuali. La nivel național, 47 % dintre adulți afirmă că ele ar trebui să o poată face din motive religioase.
Opinia publică nu a evoluat în problema avortului, în pofida unei vii dezbateri în mai multe state din sud. 55 % dintre americani consideră că acesta ar trebui să fie legal în toate cazurile sau în cea mai mare parte din cazuri, față de 40% care ar vrea ca el să fie declarat ilegal.
AGERPRES