Jumătate din Guvernul rus este gata să-l trădeze pe Putin pentru americani, susţine un fost consilier al liderului de la Kremlin

Jumătate din Guvernul rus este gata să-l trădeze pe Putin pentru americani, susţine un fost consilier al liderului de la Kremlin

Într-un interviu acordat publicaţiei ruseşti Kazan Business Gazeta, fostul consilier apropiat al lui Vladimir Putin a afirmat că există tot mai multe diviziuni între oficialii de rang înalt, iar unii dintre ei iau în considerare chiar şi varianta de a lucra cu americanii pentru a-l elimina pe liderul autoritar al Rusiei.

„În guvernul nostru, aproximativ jumătate din oameni sunt capabili în orice moment să-l trădeze pe Putin şi să fugă de partea americanilor”, a declarat Markov, conform Daily Star .

Fostul consilier apropiat al liderului de la Kremlin a solicitat, totodată, o curăţare în rândul conducerii Kremlinului, avertizându-l pe preşedinte că „occidentaliştii radicali şi falşii loiali trebuie să fie ascunşi de elită”.

Discuţiile despre o posibilă lovitură de stat vin în timp ce specialiştii avertizează că tânărul înlocuitor al lui Putin ar putea fi mai brutal decât el.

De asemenea, discuţiile cu privire la cine i-ar putea lua locul preşedintelui rus s-au intensificat în ultimele luni pe fondul speculaţiilor cu privire la sănătatea acestuia. Au fost răspândite mai multe zvonuri potrivit cărora Vladimir Putin ar putea avea boala Parkinson sau cancer , însă acestea au fost negate de Kremlin.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”