Julian Assange a suferit un accident vascular cerebral minor în închisoare, potrivit logodnicei sale

Julian Assange a suferit un accident vascular cerebral minor în închisoare, potrivit logodnicei sale

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a suferit un accident vascular cerebral minor în închisoare la sfârşitul lunii octombrie, în plină bătălie judiciară împotriva extrădării sale din Regatul Unit în SUA, a declarat logodnica sa Stella Moris, relatează AFP.

Stella Moris, mama a doi băieţi pe care îi are cu Julian Assange, a spus că accidentul vascular a survenit pe 27 octombrie, prima zi de examinare a unui recurs al Statelor Unite împotriva refuzului extrădării fondatorului Wikileaks, pe care Washingtonul vrea să-l judece pentru o scurgere masivă de documente.

Julian Assange a fost deţinut într-o închisoare de înaltă securitate în apropiere de Londra timp de doi ani şi jumătate, fiind arestat de poliţia britanică în aprilie 2019, după ce a petrecut şapte ani în ambasada Londrei în Ecuador, unde se refugiase în timp ce era eliberat pe cauţiune.

''Trebuie eliberat. Acum'', a scris Stella Moris pe Twitter sâmbătă seara.



Ziarul Mail on Sunday a indicat că Julian Assange, în vârstă de 50 de ani, a suferit ''un atac ischemic tranzitoriu'', în care alimentarea cu sânge a unei părţi a creierului este întreruptă temporar.

Acest lucru l-a făcut să-şi piardă memoria şi să prezinte semne de leziuni neurologice, iar pleoapa dreaptă i s-a lăsat. De atunci ia medicamente, potrivit ziarului citat.

''Cred că acest joc constant de şah, bătălie după bătălie, acest stres extrem, este ceea ce i-a cauzat accidentul vascular cerebral lui Julian pe 27 octombrie'', a declarat Stella Moris, exprimându-şi îngrijorarea că partenerul ei a fost victima unui accident vascular cerebral mai grav.

Dezvăluirea despre starea de sănătate a lui Julian Assange survine după ce Înalta Curte din Londra a dat vineri câştig de cauză Statelor Unite în apelul pentru extrădarea lui Julian Assange.

În 4 ianuarie, un judecător de district londonez decisese că Assange nu trebuie extrădat în SUA, deoarece există riscul să se sinucidă în închisoare. Sentinţa a fost atacată cu apel de către Statele Unite.

Logodnica lui Assange, Stella Moris, a anunţat că echipa de avocaţi va contesta decizia de extrădare "imediat ce va fi posibil".

Assange ar urma să fie judecat în SUA pentru 18 acuzaţii, inclusiv încălcarea unei legi împotriva spionajului şi complicitate la accesul ilegal în computere ale guvernului.

Statele Unite îl acuză Julian Assange că a difuzat, începând cu 2010, peste 700.000 de documente clasificate privind activităţile militare şi diplomatice americane, în special în Irak şi Afganistan.

Urmărit în special pentru spionaj, el riscă până la 175 de ani de închisoare într-un dosar care, potrivit susţinătorilor săi, reprezintă un atac extrem de grav la adresa libertăţii presei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…