Judecătorul Anton și o grefieră, la CAB pentru arestare preventivă; un procuror și un fost senator, sub control judiciar

Judecătorul Anton și o grefieră, la CAB pentru arestare preventivă; un procuror și un fost senator, sub control judiciar

Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii au dispus reținerea judecătorului Dan Anton de la Curtea de Apel Iași și a grefierei Gabriela Prelipcean de la Judecătoria Iași, cei doi fiind prezentați joi Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, Dan Anton este acuzat de trafic de influență (2 infracțiuni), violarea vieții private, instigare la abuz în serviciu, șantaj și dare de mită, iar Gabriela Prelipcean de favorizarea făptuitorului.

Procurorii anticorupție au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de: Mihaela Juravle, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, pentru cumpărare de influență și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 infracțiuni), Teodor Haucă, fost senator și în prezent administrator al unei firme, pentru trafic și cumpărare de influență și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 infracțiuni), Mariana Moglan, concubina judecătorului Anton (având dublă cetățenie română și moldovenească), pentru dare de mită și complicitate la șantaj și la dare de mită, Renato Del Gatto, om de afaceri italian, pentru cumpărare de influență.

Totodată, în dosar, sunt urmăriți penal: Doina Bădică, consilier în cadrul Senatului României — Comisia Economică Industrii și Servicii, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, Florin Zvîncă, lucrător de poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca Costești, pentru abuz în serviciu, Carmen Lupușoru, medic primar neurologie psihiatrică pediatrică la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola, Ion Popușoi, agent de pază, ambii pentru luare de mită.

DNA precizează că, în 2014, urmare a faptului că Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unei persoane cu cetățenie română și moldovenească, pentru contrabandă calificată în formă continuată, o rudă a acesteia a apelat la Teodor Haucă pentru a-și folosi influența asupra unor magistrați din CA Iași în vederea soluționării favorabile a dosarului.

Procurorii susțin că, în 14 mai 2014, cu ocazia unei întâlniri organizate la un hotel din Iași, la care au participat, printre alții, și Teodor Haucă și Dan Anton, acesta din urmă le-a dat asigurări interlocutorilor săi că poate interveni pe lângă cei doi judecători învestiți cu judecarea cauzei.

"În schimbul intervenției sale, dar și pentru a garanta succesul demersurilor frauduloase, Dan Anton le-a cerut persoanelor interesate să îi angajeze persoanei trimise în judecată, ca apărător, un apropiat al său, avocat în Baroul Iași. În același context, Teodor Haucă și o altă persoană i-au asigurat, în 9 și 10 octombrie 2014, cu titlu gratuit, magistratului Anton, servicii hoteliere și de transport pe raza orașelor Bălți și Chișinău din Republica Moldova. În februarie 2015, magistrații CA Iași au menținut față de aceasta pedeapsă de 4 ani și 6 luni de închisoare și au desființat în integralitate, cu privire la latura civilă, sentința penală emisă de Judecătoria Huși, diminuând daunele materiale la care a fost obligată inițial persoana trimisă în judecată pentru contrabandă", se arată în comunicat.

DNA precizează că, începând cu 18 septembrie 2014, între Anton, concubina acestuia și doi oameni de afaceri din Italia, unul dintre ei fiind Renato Del Gatto, au avut loc mai multe întâlniri al căror subiect îl constituia facilitarea intrării și dezvoltării unor investiții în infrastructură pe piața din Republica Moldova, de către aceștia.

"Aceste tatonări s-au concretizat în august 2015, când inculpatul Del Gatto i-a promis lui Anton o sumă consistentă, dar neprecizată, pentru sine, și un post de director la firma nou înființată în Chișinău pentru Marina Moglan. Dan Anton a fost de acord cu 'oferta' omului de afaceri, angajându-se că va interveni în acest sens atât pe lângă o persoană influentă din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, cât și pe lângă unii membri din guvernul acestui stat. Cei doi inculpați chiar i-au intermediat omului de afaceri o întâlnire cu unul dintre miniștrii guvernului din Republica Moldova", au reținut anchetatorii.

În 27 februarie 2015, conform DNA, judecătorul, sprijinit de Marina Moglan, a pătruns în locuința fostului soț și, fără consimțământul acestuia, a instalat un mijloc tehnic de înregistrare video, disimulat într-un ceas electronic (achiziționat de către o persoană de pe un site de vânzări online, din dispoziția lui Anton și plătit de acesta) în scopul obținerii unor imagini care să conțină detalii din viața privată a acestuia.

"Anterior, Dan Anton, beneficiind de ajutorul unei alte persoane, l-a înregistrat video, în mediul ambiental, în mod nelegal, într-un loc public. Aceste filmări urmau să fie folosite ulterior de către cei doi inculpați în vederea șantajării persoanei respective, dar și de a-l discredita pe acesta în fața diferitelor organisme ale statului", se spune în document.

O altă acuzație a procurorilor este că, în intervalul 29 decembrie 2014 — 3 ianuarie 2015, judecătorul a făcut demersuri, printr-un intermediar, pe lângă Florin Zvîncă, determinându-l să-și încalce atribuțiile de serviciu și dispozițiile imperative din Legea privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

"Concret, suspectul a permis ieșirea din țară, pe la Punctul de trecere a frontierei Stânca, a inculpatei Moglan însoțită de copiii minori ai acesteia (având dublă cetățenie română și moldovenească), fără să aibă o declarație autentificată a celuilalt părinte, privind acordul în legătură cu efectuarea de către copiii minori a unei călătorii în afara granițelor statului român, respectiv în Republica Moldova. În noiembrie 2014, Anton, beneficiind de ajutorul concubinei sale, l-a cointeresat material, prin oferirea unor sticle cu băuturi alcoolice, pe Ion Popușoi, agent de pază la o firmă care asigura securitatea unității școlare frecventată de cei doi copii minori ai inculpatei Moglan", au constatat anchetatorii.

DNA subliniază că, în schimbul acestor bunuri, suspectul trebuia să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să îi semnaleze lui Anton orice vizită făcută de tatăl minorilor în cadrul unității școlare, fiind "pus în gardă" în acest fel cu privire la prezența persoanei respective pe raza municipiului Iași.

"În mai 2014, după pronunțarea divorțului și în condițiile în care fostul soț al inculpatei Moglan și-a manifestat intenția de a devoala în mass-media datele pe care le deținea privind imoralitatea judecătorului, a fost acostat de o persoană care a amenințat-o că, în cazul în care își va materializa intențiile de a expune în presă relația extraconjugală a magistratului, va suferi consecințe de ordin fizic. Câteva luni mai târziu, fostul soț al inculpatei l-a văzut pe cel care îl amenințase în compania lui Dan Anton", se arată în comunicat.

Sursa citată menționează că, ulterior, persoana amenințată a formulat mai multe plângeri penale care îl vizau pe Anton, adresate PJ Iași, PCA Iași, CSM și Președinției României, date care au ajuns la cunoștința magistratului, inclusiv prin intermediul concubinei.

"Pentru a-l descuraja și pentru a-l determina pe acesta să înceteze demersurile inițiate în justiție sau făcute pe lângă alte autorități ale statului, Anton a inițiat o campanie de hărțuire a persoanei respective, prin interpuși, urmărind, în principal, privarea acesteia de dreptul de a lua contact cu cei doi copii minori, dar și pentru a se asigura că nu vor mai exista acțiuni care să aducă atingere intereselor magistratului. Concret, Anton a acționat pentru identificarea și determinarea unor medici abilitați în domeniul psihiatriei infantile să întocmească, în fals, documente din care să rezulte agresiuni de natură psihică exercitate de fostul soț al inculpatei Moglan asupra copiilor", precizează DNA.

Procurorii au mai reținut că, în 24 noiembrie 2014, judecătorul a contactat-o pe Carmen Lupușoru și, folosindu-se în mod explicit de autoritatea funcției deținute, a acționat pentru influențarea deciziei acesteia.

"În urma acestor demersuri, dar și ca urmare a remiterii cu titlu de mită de Marina Moglan a unor produse alimentare și băuturi alcoolice, în cuantum de 168 lei, medicul Lupușoru a întocmit o scrisoare medicală neconformă realității, cu privire la unul dintre minori, conform căreia copilul suferă de afecțiuni generate de comportamentul violent al tatălui. În același scop, de discreditare a fostului soț dar și de decădere a acestuia din drepturile părintești, Moglan a înregistrat la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași o sesizare în legătură cu presupuse abuzuri exercitate de tată asupra celor doi minori. Ulterior, în 3 martie 2015, inculpata a înaintat Judecătoriei Iași o cerere privind emiterea unui ordin de protecție și evacuare temporară a fostului soț din locuința comună, iar în 27 martie 2015 o cerere de exercitare exclusivă de către reclamantă a autorității părintești asupra celor doi copii minori", se mai spune în comunicat.

Aceste acțiuni, susțin procurorii, au fost bazate exclusiv pe documente eliberate de către instituțiile statului sau instituții particulare în baza presiunilor exercitate de către Dan Anton.

De asemenea, DNA menționează că Teodor Haucă, în intervalul 14 octombrie — 11 noiembrie 2014, a pretins că are influență asupra membrilor din CSM, promițându-i procuroarei Juravle că, prin intermediul cunoștințelor din lumea judiciară sau politică, îi va determina pe aceștia să aprobe fie transferul, fie numirea acesteia în funcția de procuror la PJ Rădăuți sau PJ Suceava, respectiv judecător la judecătoriile Rădăuți, Suceava sau Botoșani.

"În schimbul traficării influenței, Haucă i-a pretins inculpatei Juravle ca, în urma ocupării uneia dintre aceste noi funcții, să îi asigure acestuia cât și firmelor administrate de acesta protecția în plan juridic. În același context, în intervalul 15 octombrie — 19 noiembrie 2014, Haucă i-a solicitat Doinei Bădică, consilier în cadrul Senatului, să redacteze și să semneze în fals două cereri în numele inculpatei Juravle pe care să le înregistreze la biroul registratură secretariat și arhivă din CSM. Falsificarea semnăturilor olografe din cuprinsul celor două cereri a fost executată cu știința și în complicitate cu inculpata Juravle", mai spun procurorii.

DNA menționează că, printr-o hotărâre din noiembrie 2014, Secția pentru judecători a CSM, cu unanimitatea voturilor valabil exprimate, a constatat că cererea de numire în funcția de judecător la Judecătoria Botoșani a Mihaelei Juravle este tardivă și că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea numirii în funcția de judecător la Judecătoria Rădăuți sau la Judecătoria Suceava, dar și că printr-o altă hotărâre emisă în aceeași zi Secția pentru procurori, cu majoritatea voturilor valabil exprimate, a constatat că cererea de transfer în funcția de procuror la PJ Rădăuți sau la PJ Suceava a acesteia este tardiv formulată.

Sursa citată arată că, în 11 mai 2015, Gabriela Prelipcean a fost audiată de procurorii anticorupție, în calitate de martor, ocazie cu care aceasta a fost întrebată în legătură cu natura mai multor mesaje text, tip 'sms', transmise de pe numărul său de telefon mobil, pe numărul de telefon mobil al judecătorului Anton Dan.

"Aceste mesaje cuprindeau în esență amenințări formulate de inculpată la adresa lui Anton, privind o viitoare denunțare a acestuia la DNA, ca urmare a unor infracțiuni de corupție săvârșite de către magistrat și de care aceasta pretindea, în cuprinsul mesajelor, că are cunoștință. Inculpata a precizat în declarația dată la momentul respectiv că acele amenințări nu aveau nicio bază reală, dar după încheierea audierilor, l-a contactat pe magistratul Anton, printr-un intermediar pe care l-a instruit să utilizeze un limbaj codat și să-l avertizeze pe acesta că este interceptat de DNA, lucru care s-a și întâmplat la 13 mai 2015", mai precizează DNA.

Secția pentru judecători a CSM a încuviințat, în 20 octombrie, percheziția domiciliară și corporală, reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Anton.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”