Judecătorul acuzat că a luat mită 80.000 de euro, arestat preventiv pentru 30 de zile
Arest pentru 30 de zile în cazul judecătorului de la Tribunalul Caraș-Severin, acuzat că a primit 80.000 de euro pentru a admite cererile de intrare în faliment formulate de două firme. Decizia a dată în urmă cu o jumătate de oră, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Nicușor Maldea a fost adus aseară la DIICOT pentru audieri, apoi dus la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă. Magistratul este suspectat de cinci fapte de corupţie, printre care evaziune fiscală, spălare de bani şi luare de mită.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat cererea procurorilor DIICOT pentru arestarea preventivă a judecătorului Nicuşor Maldea, de la Tribunalul Caraş Severin. Magistratul a fost audiat, miercuri şi joi, în dosarul în care este suspectat că a primit 80.000 de euro pentru a admite cererile de intrare în faliment formulate de două societăţi comerciale.
Țirică Rivelinio, avocat: Deci, după cum aţi observat , un caz unic în cariera mea de avocat. A fost citat cu mandat de aducere acum trei zile. I s-a pus in vedere dupa audiere să se prezinte a doua zi la ora 14, fiind suspect, apoi a fost liber să plece acasă. Astăzi din nou a fost adus cu mandat de aducere, deci de două ori în trei zile. O nehotărâre pe care abia acum am înţeles-o. Probabil nu era obţinută incuvinţarea CSM-ului să fie arestat preventiv.
Procurorii DIICOT fac cercetări în acest dosar faţă de un grup infracţional suspectat de evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual. Judecătorul Nicuşor Maldea ar fi vândut decizii de intrare în faliment unor firme care nu îndeplineau condiţiile.
„Una dintre soluţiile ilegale pe care le-ar fi dat se referă la falimentul SC Drumuri şi Poduri din Caraş Severin”, transmite corespondentul Digi24 Ioana Ciurlea.
O decizie ilegală, susţin anchetatorii, în urma căreia bunurile societăţii au fost scoase la vânzare, iar statul a fost păgubit cu aproximativ şase milioane de lei. În urma declarării falimentului, 90 de angajaţi au rămas şomeri. Printre creditorii care nu şi-au mai putut recupera banii sunt primăriile din Reşiţa, Caransebeş şi Bocşa. Problemele lui Nicuşor Maldea nu se opresc aici. Judecătorul este cercetat disciplinar şi de Inspecţia Judiciară, pentru posibile abuzuri comise şi în alte dosare.