Judecătorii de la CAB susţin protestul grefierilor privind pensiile speciale
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) au anunţat că au luat act cu îngrijorare de iniţiativa legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi susţin protestul grefierilor pe această temă.
"Consultaţi cu privire la proiectul de lege aflat în dezbatere parlamentară, referitor la eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi personalului auxiliar, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, în majoritate covârşitoare, au luat act cu îngrijorare de conţinutul acestuia având în vedere potenţialul grav de afectare a independenţei sistemului judiciar", se arată într-un comunicat al CAB.
Magistraţii mai spun că susţin protestul grefierilor, afirmând că demersul personalului auxiliar al instanţelor este unul justificat.
"Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti atrag atenţia asupra încălcării reale, prin promovarea acestui proiect de lege, a echilibrului puterilor în stat, prin nesocotirea flagrantă şi deliberată a jurisprudenţei constante în materie a Curţii Constituţionale a României. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti reamintesc faptul că pensia de serviciu nu constituie în niciun caz un privilegiu, ci o compensaţie pentru activitatea supusă celui mai sever regim de incompatibilităţi şi interdicţii. Reamintim de asemenea complexitatea şi dificultatea activităţii desfăşurate în cadrul sistemului judiciar, dar mai ales relevanţa acestei activităţi în arhitectura constituţională a statului de drept. Independenţa obiectivă a sistemului judiciar este indisolubil legată de stabilitatea financiară a magistratului şi constituie totodată o premisă reală pentru garantarea efectivă a dreptului cetăţeanului la un proces echitabil. (...) Solicităm, aşadar, renunţarea la promovarea iniţiativelor legislative care afectează în mod grav independenţa sistemului judiciar în ansamblu", precizează CAB.
Peste 6.000 de grefieri au ieşit miercuri în faţa instanţelor şi parchetelor din ţară pentru a protesta în legătură cu abrogarea pensiilor de serviciu . "Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea înţelege să declanşeze o primă acţiune de protest care va conduce până la blocarea totală a activităţii în instanţe şi parchete, dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen şi va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri)", precizează Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial. AGERPRES