Concret, ÎCCJ a respins ca nefondate recursurile declarate de Dan Ioan Popescu şi soţia sa, Elena Popescu, dar şi recursul depus de Parchetul General şi Agenţia Naţională de Integritate, fiind menţinută decizia dată în decembrie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti. Acesta este unul dintre cele mai lungi procese din România, fiind soluţionat după aproape 10 ani.

Unul dintre judecători, Cristian Daniel Oană, a avut o opinie separată, în sensul admiterii recursului Parchetului şi a confiscării sumei suplimnetare de 3,1 milioane lei, în total aproximativ 4 milioane de lei, de la familia lui Dan Ioan Popescu.

„Persoana cercetată a acţionat constant în vederea ascunderii unei părţi din avere deoarece declararea necorespunzătoare a obiectelor de artă şi omisiunea declarării cesiunii părţilor sociale precum şi a sumelor încasate din înstrăinările cu titlu oneros a acestora s-a perpetuat în toate declaraţiile de avere ulterioare şi chiar şi în declaraţiile date Comisiei de cercetare a averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Comisia). Declararea înstrăinărilor cu titlu oneros s-a făcut numai atunci când a devenit evidentă necesitatea echilibrării balanţei între venituri şi cheltuieli”, arată magistratul Cristian Daniel Oană.

Declaraţiile de avere ale fostului ministru

Magistratul a analizat actele şi lucrările dosarului, iar din acestea a rezultat că pe parcursul mandatului de ministru, Popescu a completat şapte declaraţii de avere (declaraţiile din 12.12.2000, 09.01.2001, 20.05.2003, 27.06.2003, 30.12.2003, 23.03.2004 şi 30.12.2004 ).

„Punând în balanţă declaraţiile de avere amintite precum şi celelalte probe administrate în cauză, tragem concluzia că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, persoana cercetată Popescu a urmărit ascunderea unei părţi semnificative a averii dobândite în timpul mandatului iar această parte a fost ilicit dobândită”, susţiune judecătorul.

DIP a declarat că deţine „- tablouri semnate de pictori consacraţi, piese de mobilier de artă, statuete”. „Declaraţia este necorespunzătoare deoarece nu este aptă să permită controlul dobândirii averii în perioada mandatului; ea pare să respecte forma legii dar, în fapt, împiedică atingerea scopului ei”, arată judecătorii.

Modul în care au vândut firma

O altă critică vizează acţiunile pe care soţii Popescu le-au deţinut la firma Ital Agency. Soţii Popescu susţineau atunci că banii folosiţi la cumpărarea imobilelor provin din vânzarea acţiunilor firmei Ital Agency, în 2001, către patronii societăţii Luxten Lighting.

„În ce priveşte părţile sociale deţinute de cercetaţi la SC Ital Agency SRL, existenţa lor a fost corect declarată la începutul mandatului; în schimb, în ciuda cerinţei exprese din formularul tipizat al declaraţiei, a omis specificarea valorii părţilor sociale. De asemenea, în ambele cazuri, înstrăinarea cu titlu oneros a obiectelor de valoare şi a părţilor sociale nu a fost cuprinsă în declaraţia dată la sfârşitul mandatului, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 6 al. 2 din Legea nr. 115/1996 (nici declaraţiile intermediare nu fac astfel de precizări). Altfel spus, sub aspectele în discuţie, declaraţiilor de avere nu permit prin ele însele controlul averii persoanelor cercetate”,mai arată Cristian Daniel Oană.

În consecinţă, judecătorul a explicat ă sumele de bani pretins obţinute din înstrăinarea bunurilor de artă şi a părţilor sociale nu sunt protejate de prezumţia dobândirii lor licite deoarece există probe concludente, constând în declaraţiile pe proprie răspundere date de Dan Ioan Popescu, din care rezultă că astfel de sume nu au fost încasate.

„În lumina tuturor circumstanţelor cauzei, luând în considerare probele şi apărările persoanelor cercetate, opinia minoritară consideră că dincolo de orice îndoială rezonabilă, dl. Popescu a acţionat premeditat, constant şi concordant în vederea ascunderii unei părţi din averea dobândită în timpul mandatului”, a motivae Cristian Daniel Oană

Ar fi simulat respectarea legii

Judecătorul a atras atenţia că în acest context al acţiunii premeditate, menţionarea părţilor sociale deţinute de cercetaţi la SC Ital Agency SRL în declaraţia de avere dată la începutul mandatului şi nemenţionarea lor în declaraţiile ulterioare cesiunii nu reprezintă declaraţie în sensul Legii nr. 115/1996 atâta vreme cât contractul de cesiune şi suma obţinută în temeiul lui nu au fost declarate la sfârşitul mandatului, cf. art. 6 al. 1 din lege.
„Semnificaţia acestui comportament este acela că persoana cercetată a simulate respectarea legii chiar şi în situaţia în care dispoziţiile legale erau deosebit de clare”, susţine magistratul Cristian Daniel Oană.

Despre vânzarea bunurilor de artă

„Referitor la veniturile realizate din vânzarea unor bunuri de artă deţinute anterior începerii mandatului (5.692.460.000 ROL), opinia separată porneşte de la observaţia că, acceptând că persoanele cercetate deţineau la începutul perioadei de referinţă tablouri semnate de pictori consacraţi, piese de mobilier de artă şi statuete, nu există nicio dovadă că tocmai acestea au fost cele vândute în consignaţie. Or, în condiţiile în care înstrăinarea obiectelor de artă nu a fost declarată în condiţiile Legii nr. 115/1996 iar persoana cercetată Popescu a acţionat premeditat, constant şi concordant în vederea ascunderii unei părţi din averea dobândită, sarcina probei îi revenea”.
Privitor la acest aspect, magistratul arată că nu este dovedit că în masa succesorală compusă din bunurile moştenite de Popescu de la tatăl său ar fi fost incluse şi obiectele de artă în discuţie.

• „De asemenea, din chitanţa eliberată de Direcţia Generală a Vămilor şi din inventarul anexat nu rezultă că printre bunurile introduse în ţară de Popescu la data de 08.10.2001 s-ar afla obiectele vândute la consignaţie”.
• „ Din declaraţia martorei M., verişoara primară a cercetatului Popescu, rezultă că aceasta nu ştie dacă persoanele cercetate deţineau bunuri de valoare”.
• ”În sfârşit, deşi martorul C. descrie casa tatălui cercetatului Popescu ca fiind un veritabil muzeu prin multitudinea şi valoarea obiectelor de artă, nu rezultă că tocmai aceste obiecte au fost vândute în regim de consignaţie”.

Povestea cazului

În anul 2006, fostul procuror general Ilie Botoş a cerut Comisiei de control al averilor din ÎCCJ cercetarea declaraţiilor de avere ale lui Dan Ioan Popescu şi ale soţiei sale, la sesizarea Centrului de Resurse Juridice.
Comisia a stabilit atunci că soţii Elena şi Dan Ioan Popescu nu justifică legalitatea unor bunuri dobândite, în valoare de 46 miliarde lei vechi.

Ca urmare a acestei concluzii, comisia a decis instituirea sechestrului asigurător pe unele dintre cele 23 de bunuri imobile (terenuri şi case) din Bucureşti şi Azuga, obţinute de soţii Elena şi Dan Ioan Popescu în perioada decembrie 2000-decembrie 2004.

Este vorba despre: teren curţi — construcţii în suprafaţă de 490 mp, teren de 500 mp, teren curţi — construcţii de 801 mp, teren cu o suprafaţă totală de 1.669 mp, din care 978 mp fâneaţă şi 691 mp pădure, teren fâneaţă de 493 mp, teren de 475 mp, toate situate în intravilanul oraşului Azuga, un teren de 502 mp (523,67 mp din măsurători cadastrale) şi altul de 467 mp (523 mp din măsurători cadastrale), ambele din oraşul Azuga, precum şi apartamentul din Bucureşti, str. Uruguay.