Judecătoarele care i-au anulat pedeapsa lui Dinel Staicu, urmărite penal şi pentru fals intelectual
Cele trei judecătoare care au decis anularea pedepsei lui Dinel Staicu în dosarul BIR - Veronica Cârstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu de la Curtea de Apel Bucureşti - sunt urmărite penal şi pentru fals intelectual, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Potrivit ordonanţei de extindere a urmăririi penale, judecătoarele sunt urmărite penal şi pentru fals intelectual, care se adaugă infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şi favorizarea infractorului, reţinute anterior în sarcina celor trei, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, marţi, de DNA.
"Pentru toate cele trei infracţiuni menţionate (fals intelectual, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi favorizarea infractorului), s-a pus în mişcare acţiunea penală, pe motiv că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă cu privire la săvârşirea faptelor. Cu referire la infracţiunea de fals intelectual, în documentul sus menţionat s-a reţinut că cele trei judecătoare au falsificat, cu prilejul redactării, decizia penală nr. 381 din 22.02.2012, pronunţată în dosarul nr. 9972/2/2011. Decizia viza admiterea contestaţiei în anulare depuse de Nuţu (fost Staicu) Dinel faţă de o hotărâre prin care, anterior, un alt complet al aceleiaşi instanţe îl condamnase definitiv la pedeapsa închisorii pe o durată de 7 ani", precizează sursa citată.
Procurorii anticorupţie susţin că falsificarea s-a realizat prin "atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului constând în aceea că au consemnat, în mod nereal, că obiectul tuturor dosarelor penale luate în considerare la invocarea autorităţii de lucru judecat a avut la bază aceeaşi sesizare, cu acelaşi conţinut, aceeaşi situaţie de fapt (cesiune de creanţe şi obţinerea de credite), acelaşi prejudiciu (107.175.372.000 lei, respectiv 80.536.563.000 lei), aceleaşi părţi, aceleaşi societăţi comerciale, acelaşi probatoriu, aceeaşi parte civilă (Banca Internaţională a Religiilor S.A.)".
În afara conceperii unui adevăr contrafăcut, cele trei judecătoare au transformat calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare într-o prelungire a procesului penal, creând practic un nou grad de jurisdicţie, respectiv un al patrulea grad de jurisdicţie, neprevăzut de lege, susţine DNA.
În acest dosar, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 18.839.684,5 lei, asupra unor bunuri şi conturi ale celor trei judecătoare.
Astfel, în cazul Veronicăi Cîrstoiu, s-a pus sechestru pe conturi bancare ale acesteia, două apartamente, două terenuri intravilane în suprafaţă de peste 3.000 mp şi un teren extravilan de 1.800 mp.
Dumitriţei Piciarcă i-au fost sechestrate conturi bancare pe care este titulară, un apartament şi două imobile aflate în coproprietate, iar Lilianei Bădescu, un autoturism VW Touareg şi un apartament.
În 13 februarie 2014, DNA informa că cele trei judecătoare care au decis anularea pedepsei lui Dinel Staicu în dosarul BIR - Veronica Cârstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu de la Curtea de Apel Bucureşti - sunt urmărite penal pentru abuz în serviciu şi favorizarea infractorului.
Potrivit sursei citate, cele trei au calitatea de suspect, iar urmărire penală se efectuează ca urmare a infirmării a rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală, dispusă de procurorii DNA la 7 august 2012, a redeschiderii şi a reluării urmăririi penale, apreciindu-se că soluţia adoptată iniţial în cauză este nelegală.
"Efectuarea urmăririi penale dispuse faţă de cele trei suspecte are în vedere existenţa unor date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în calitate de judecătoare la Curtea de Apel Bucureşti, cele trei şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu prilejul emiterii deciziei penale nr. 381/22.02.2012. Decizia viza admiterea contestaţiei în anulare depuse de Nuţu (fost Staicu) Dinel faţă de o hotărâre prin care, anterior, un alt complet al aceleiaşi instanţe îl condamnase definitiv la pedeapsa închisorii pe o durată de şapte ani", a precizat atunci DNA.
Procurorii anticorupţie susţin că, urmare a admiterii contestaţiei în anulare, Dinel Staicu "a obţinut un avantaj patrimonial, constând în desfiinţarea obligaţiilor civile, în cuantum de 18.839.684,5 lei, către Banca Internaţională a Religiilor, (prin lichidator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL), cu caracter definitiv, cu consecinţa vătămării intereselor legale ale părţii civile". "Efectele aceleiaşi hotărâri judecătoreşti s-au constituit într-un ajutor efectiv dat condamnatului Nuţu (fost Staicu) Dinel, căruia i s-a anulat obligaţia de a executa pedeapsa definitivă din dosarul penal nr. 14165/4/2006, în care acesta fusese condamnat pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,în formă continuată", se mai arată în comunicat.
La admiterea contestaţiei în anulare, explica DNA, cele trei judecătoare au invocat autoritatea de lucru judecat, respectiv că, anterior pronunţării definitive a pedepsei de condamnare a lui Staicu de către Curtea de Apel Bucureşti, o altă instanţă de judecată , respectiv Curtea de Apel Craiova, ar fi pronunţat o decizie opusă, favorabilă condamnatului, pentru aceleaşi fapte.
DNA a subliniat că, faţă de această împrejurare, procurorii, în ordonanţa prin care se dispune efectuarea urmăririi penale, au apreciat că cele trei suspecte, în calitatea lor de magistrat, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, deoarece hotărârile judecătoreşti ale celor două instanţe (Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Craiova ) nu privesc aceeaşi faptă.
Astfel, spun anchetatorii, hotărârea judecătorească a Curţii de Apel Craiova a avut ca obiect o procedură de contestare a legalităţii şi temeiniciei unei rezoluţii prin care s-a dispus, cu referire la Dinel Staicu, neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni şi spălare de bani. Pe de altă parte, hotărârea judecătorească a Curţii de apel Bucureşti a avut ca obiect judecarea cauzei în care, printre alţii, Dinel Staicu a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai arată DNA.
"În aceste condiţii, se arată în ordonanţă, diferenţele existente între cele două cauze ar fi de natura evidenţei, neexistând nici măcar o suprapunere de acte materiale. Astfel, faptele au fost comise în perioade de timp diferite (iulie 1999 - februarie 2000 şi, respectiv, 10 ianuarie 2001 – martie 2002), au primit încadrări juridice diferite şi privesc activităţi de serviciu desfăşurate în mod nelegal în cadrul unor societăţi comerciale diferite (Banca Internaţională a Religiilor şi, respectiv, Banca Populară Rich Bank Cooperativa de Credit), singura legătură existentă între cele două cauze fiind cea a subiectului activ Nuţu (fost Staicu) Dinel", mai precizează procurorii.
În plus, se arată în ordonanţă, pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, cele trei judecătoare ar fi procedat la o rejudecare unei hotărâri definitive, criticând motivarea instanţei de recurs - completul care pronunţase condamnarea definitivă. Aceasta, deoarece excepţia autorităţii de lucru judecat se invocase şi în faţa instanţelor de apel şi recurs, cele care au pronunţat hotărârile de condamnare, dar nu fusese admisă ca argument de respectivele instanţe.
DNA mai informează că judecătoarelor li s-a adus la cunoştinţă, luna aceasta, calitatea de suspect, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Într-un alt dosar, Veronica Cîrstoiu este judecată, în stare de arest, pentru fapte de corupţie, împreună cu fiul său, Florin Cergan, Dinel Staicu, avocatul Lucian Băgia şi Carmen Ioana Popescu.
Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că, în cursul lunii februarie 2012, judecătoarea a primit, prin intermediul avocatei Adriana Dascălu, aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de Dinel Staicu, în dosarul în care acesta fusese condamnat la şapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor.
Sursa: mediafax.ro