Judecătoarea Rodica Cosma a văzut banii, dar nu şi şpaga pe care ar fi primit-o Radu Mazăre şi fratele său senator

Judecătoarea Rodica Cosma a văzut banii, dar nu şi şpaga pe care ar fi primit-o Radu Mazăre şi fratele său senator

Decizia Instanţei Supreme a fost contestată de procurori Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), contestaţia urmând să fie analizată pe 18 aprilie de completul de doi judecători ai aceleiaşi instanţe.

Traseul şpăgii

În referatul prin care au cerut arestare primarului Mazăre, procurorii arătau că traseul banilor pentru şpagă a fost următorul: firma off shore Larton Consultants Ltd. (unic asociat al SC Shapir Structures SRL) a transferat banii în contul societăţii Melici Management Inc. (beneficiar real Emilian Schwartzenberg), care, ulterior, i-a transferat mai departe în conturile personale ale primarului Mazăre şi ale fratelui său, senatorul Alexandru Mazăre, deschise la Israel Discount Bank. Toate sumele virate fraţilor Mazăre au avut titlul de „onorariu“.

Cu toate acestea, judecătorii spun că anchetatorii DNA nu au făcut dovada că banii respectivi au fost primiţi de Mazăre drept mită.

„Transferul banilor este o realitate ce nu poate fi contestată, însă nu rezultă din probele administrate că banii au fost primiţi de Radu Mazăre pentru ca firma Shapir Structures să câştige licitaţia în condiţii ilicite. Totodată, din interceptările telefonice ale lui Mazăre, Morgenstern şi Schwartzenberg nu rezultă primirea vreunei sume de bani pentru demersuri în favoarea SC Shapir Structures SRL. Nici din declaraţiile martorilor audiaţi de procuror nu rezultă darea, respectiv, luarea de mită“, se menţionează în decizia de punere în libertate a primarului Constanţei.

Mărturii ocolite de judecători

Astfel, declaraţiile martorilor nu au fost luate în considerare pentru că ar fi avut un caracter general, referindu-se la „licitaţii câştigate de firme deţinute de persoane interpuse grupării conduse de Radu Mazăre“. În plus, susţine instanţa, declaraţiile se referă la licitaţii din anii 2004-2009 şi nu la licitaţia vizată de cercetări.

În motivare, magistratul mai arată că „iniţierea unor proiecte de hotărâri ale Consiliului Local Constanţa de către Radu Mazăre intra în atribuţiile sale de serviciu, nefiind reţinută în sarcina acestuia infracţiunea de abuz în serviciu ori de neglijenţă în serviciu“.

Prin urmare, judecătorii au considerat că DNA nu a administrat probe „care să creeze suspiciunea rezonabilă privind primirea de către Radu Mazăre a vreunei sume de bani (...) pentru ca, în schimbul acesteia, primarul să faciliteze câştigarea licitaţiei de către firma Shapir Structures SRL, al cărei reprezentant era Avraham Morgenstern“.

Transferul banilor este o realitate ce nu poate fi contestată, însă nu rezultă că banii au fost primiţi de Radu Mazăre pentru ca firma Shapir Structures să câştige licitaţia. MotivareCurtea Supremă

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Primarul Radu Mazăre i-ar fi cerut viceprimarului din Constanţa să rezolve urgent problemele cu autorizaţii şi avize de construcţie pe care le întâmpina societatea „Shapir” - ce aparţine omului de afaceri israelian care i-ar fi dat 175.000 euro mită. Stenogramele de la dosar arată cum edilul ameninţă că în caz contrar se va ocupa personal „de toată direcţia de urbanism”.

Radu Mazăre va fi cercetat în libertate, sub control judiciar. Aşa au decis, miercuri seara, magistraţii Curţii Supreme care astfel au respins cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a edilului constănţean care este acuzat de luare de mită. Prin aceeaşi decizie, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, cel care i-ar fi dat 175.000 de euro primarului, a scăpat de cătuşe. Elan Schwartzenberg este cel care ar fi intermediat şpaga.

Radu Mazăre a fost dus la Curtea Supremă unde magistraţii judecă cererea procurorilor de arestare preventivă a acestuia, după ce procurorii au decis noaptea trecută să-l reţină pentru 24 de ore sub acuzaţia că ar fi luat mită 175.000 de euro euro. În acest dosar mai este suspectat şi senatorul Alexandru Mazăre, iar omul de afaceri Elan Schwartzenberg este acuzat că a intermediat darea şi luarea de mită. Instanţa a rămas în pronunţare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”