Judecătoarea lui Dinel Staicu, Veronica Cârstoiu, CONDAMNATĂ la 5 ani de ÎNCHISOARE

Judecătoarea lui Dinel Staicu, Veronica Cârstoiu, CONDAMNATĂ la 5 ani de ÎNCHISOARE

Fosta judecătoare a Curţii de Apel Bucureşti Veronica Cîrstoiu a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, trafic de influenţă, înşelăciune şi alte infracţiuni, iar fiul său, Florin Cergan, a primit doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă, decizia nefiind definitivă, informează Mediafax.
Curtea de Apel Constanţa a stabilit, joi seară, sentinţele în cazul fostei judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti şi a altor trei persoane judecate în acelaşi dosar.

Astfel, Veronica Cîrstoiu a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, trei ani de închisoare pentru înşelăciune, câte un an de închisoare pentru două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi la doi ani de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Instanţa a contopit cele şase pedepse şi a aplicat Veronicăi Cîrstoiu pedeapsa cea mai grea de cinci ani de închisoare şi doi ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.

Curtea de Apel Constanţa deduce din pedeapsă durata arestului preventiv de la 10 august 2013 la 2 septembrie 2014.

Florin Cergan, fiul fostei judecătoare, a primit o condamnare de doi ani de închisoare pentru complicitate la trafic de influenţă, urmând ca din pedepasă să fie dedus arestul preventiv de la data de 10 august 2013 la 26 iunie 2014.

Atât Veronica Cîrstoiu, cât şi Florin Cergan rămân în continuare sub control judiciar.

Avocatul Lucian Băgia a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi la un an de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Instanţa a contopit cele două pedepse şi i-a aplicat lui Lucian Băgia pedeapsa cea mai grea de doi ani de închisoare.

De asemenea, Curtea de Apel Constanţa a suspendat, sub supraveghere, executarea acestei pedepsei, stabilind un termen de încercare de cinci ani.

Marilena Cucianu, celălalt inculpat din acest dosar, a primit trei ani de închisoare pentru complicitate la înşelăciune, un an de închisoare pentru două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi doi ani de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Instanţa a contopit cele patru pedepse şi i-a aplicat Marilenei Cucianu pedepasa cea mai grea, de trei ani de închisoare. De asemenea, Curtea de Apel Constanţa a suspendat, sub supraveghere, executarea acestei pedepse, stabilind un termen de încercare de cinci ani.

Instanţa a mai hotărât să le oblige pe Veronica Cîrstoiu şi Marilena Cucianu la plata în solidar a sumei de 156.351 lei despăgubiri civile către Curtea de Apel Bucureşti.

Totodată, Veronica Cîrstoiu a fost obligată la plata sumei de 120.000 de euro obiectul luării de mită sau echivalentul în lei la data plăţii, instanţa luând act de faptul că suma de 50.000 de euro, obiect al infracţiunii de trafic de influenţă, comisă de Veronica Cîrstoiu şi Florin Cergan, a fost restituită DNA.

Avocatul Lucian Băgia este obligat să plătească suma de 350.000 de euro sau echivalentul acesteia în lei la data plăţii, a mai decis instanţa, care a hotărât să menţină măsurile asiguratorii dispuse faţă de Lucian Băgia şi Veronica Cîrstoiu până la recuperarea sumelor de mai sus.

De asemenea, Veronica Cîrstoiu este obligată să mai achite suma de 25.000 de lei, Florin Cergan - 20.000 de lei, Lucian Băgia - 15.0000 de lei şi Marilena Cucianu - 12.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Decizia de joi a Curţii de Apel Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Procurorii DNA au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că, în cursul lunii februarie 2012, judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit, prin intermediul avocatei Adriana Dascălu, aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de Dinel Staicu, în dosarul în care acesta fusese condamnat la şapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor.

"Banii au fost primiţi prin medierea lui Staicu Marian şi a inculpatei Popescu Carmen Ioana", au scris procurorii în documentul citat.

În 22 februarie 2012, completul din care a făcut parte Veronica Cîrstoiu a decis înlăturarea pedeapsei lui Dinel Staicu, primită în dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor.

"În scopul menţionat, anterior pronunţării deciziei, Dascălu Adriana a pretins de la Staicu Dinel suma de 2.500.000 euro, diminuată ulterior, succesiv, la 2.000.000 euro şi, respectiv, la 1.500.000 euro. Din banii pretinşi, Dascălu Adriana a primit 1.200.000 euro de la Staicu Marian, care s-a preocupat împreună cu inculpata Popescu Carmen Ioana de procurarea banilor", au arătat procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Potrivit anchetatorilor, pentru a ascunde modul în care a primit cei aproximativ 630.000 de euro, judecătoarea Cîrstoiu "a determinat-o pe sora sa să schimbe o parte din banii primiţi sub formă de mită (prin cumpărare pe numele surorii sale, la data de 12 septembrie 2012, a unui apartament în Bucureşti, la preţul de 636.642,8 lei)".

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus confiscarea extinsă, în 20 noiembrie 2013, în cazul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, precum şi în cazul fiului său, Florin Cergan, trimis în judecată pentru complicitate la trafic de influenţă.

"În acest sens, s-a avut în vedere că veniturile totale realizate de inculpata Cîrstoiu Veronica, în perioada 2007 - 2013, au fost în sumă de 925.071 lei (reprezentând 717.353 lei - venituri salariale şi 207.718 lei - echivalentul a 47.500 euro - din vânzarea unui imobil) şi că valoarea bunurilor dobândite de inculpată, în aceeaşi perioadă de timp, a totalizat suma de 1.567.039,08 lei", au arătat procurorii.

Potrivit sursei citate, din compararea veniturilor obţinute şi a averii dobândite de către Cîrstoiu, reiese o diferenţă de 641.968,08 lei, adică aproximativ 144.000 de euro.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”