Judecătoarea Cristina Tarcea, candidat unic pentru șefia ÎCCJ

Judecătoarea Cristina Tarcea, candidat unic pentru șefia ÎCCJ

Judecătoarea Iulia Cristina Tarcea și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit site -ului CSM, Tarcea figurează drept candidat unic.

În prezent, aceasta deține funcția de vicepreședinte al Instanței supreme și este delegată să asigure interimatul conducerii instituției.

Pentru funcția de vicepreședinte al ÎCCJ și-au depus candidaturile Lavinia Curelea, președinte al Secției I civile, și judecătoarea Nela Petrișor.

Postul de președinte al ÎCCJ a rămas vacant după ce Livia Stanciu, cea care deținea această funcție, și-a înaintat cererea de eliberare din funcție prin pensionare , începând cu 13 iulie. De la acea dată, Stanciu deține funcția de judecător la Curtea Constituțională , ca urmare a semnării decretului de numire de către președintele Klaus Iohannis.

Potrivit calendarului anunțat de CSM, cei interesați și-au putut depune candidatura pentru funcția de președinte al ÎCCJ între 13 iulie și 16 august, iar pentru cea de vicepreședinte, în perioada 18 iulie — 18 august.

Luni au fost publicate proiectele de management, iar în intervalul 17 august — 2 septembrie, respectiv 19 august — 4 septembrie, are loc verificarea de către CNSAS dacă judecătorii care și-au depus candidaturile au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea, precum și verificarea de către Direcția de resurse umane a înscrisurilor depuse la dosarele de candidatură.

Pentru funcția de președinte al ÎCCJ, analizarea candidaturii de către Secția pentru judecători a CSM și formularea propunerii de numire se face în intervalul 8 — 9 septembrie, iar pentru cea de vicepreședinte pe 15 — 16 septembrie.

Potrivit legii, numirile în aceste funcții se fac de către președintele României, la propunerea Secției de judecători a CSM, pentru un mandat de trei ani, care poate fi reînnoit o singură dată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”