Judecați voi/Pensie specială medie de aproape 19.000 de lei pe lună pentru peste 4.000 de români

Judecați voi/Pensie specială medie de aproape 19.000 de lei pe lună pentru peste 4.000 de români

Numărul românilor care beneficiază de pensii speciale a crescut față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 9.463. Cei mai mulți beneficiari ai pensiilor de serviciu, peste 4.000, sunt judecători și procurori, în cazul acestora fiind și cea mai mare pensie medie, care se apropie de 19.000 de lei pe lună, conform datelor publicate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la sârșitul lunii martie 2020, de 9.463 de persoane, în creştere cu 175 de persoane faţă de perioada similară din 2019.

Cei mai mulţi, respectiv 4.018, sunt beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, în cazul acestora înregistrându-se şi cea mai mare pensie medie - 18.880 de lei, din care 17.614 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 835 de persoane. Pensia medie era de 5.769 lei, din care 3.308 lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 791 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.760 de lei (2.760 lei de la bugetul de stat).

Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.426 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.349 lei, din care 7.763 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi au primit 604 persoane, media fiind de 8.124 lei, din care 4.170 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.789 de pensionari, pensia medie fiind de 4.658 lei, din care 2.741 lei suportaţi din bugetul de stat. (Sursa: Agerpres)


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 O imagine cât o mie de cuvinte...

3 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

4 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă