Judecați voi!/Cum profită PSD de criza cauzată de coronavirus ca să îngroape solicitările ANI pentru încetarea mandatelor a doi senatori găsiți incompatibili

Judecați voi!/Cum profită PSD de criza cauzată de coronavirus ca să îngroape solicitările ANI pentru încetarea mandatelor a doi senatori găsiți incompatibili

Solicitările transmise Senatului de către Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru încetarea mandatelor de parlamentar în cazul senatorilor Cristian Marciu (PSD) și Romulus Bulacu (PNL), ambii cu decizii definitve de incompatibilitate, au fost îngropate în Comisia Juridică, la conducerea căreia se află social-democratul Șerban Nicolae.

Astfel, la ședința Biroului Permanent de luni, Șerban Nicolae a susținut că o dezbatere privind solicitările ANI de încetare a mandatelor celor doi senatori nu poate avea loc online, așa cum au loc toate dezbaterile în prezent, pe motiv că nu s-ar putea asigura secretul ședinței.

Nicolae a propus ca o discuție pe acest subiect să aibă loc abia în momentul în care vor fi ridicate restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus, iar senatorii se vor putea întâlni din nou față în față.

Biroul Permanent, unde PSD are majoritatea, a aprobat solicitarea lui Șerban Nicolae.

Potrivit legii, o persoană aflată în stare de incompatibilitate nu mai poate ocupa o funcție publică vreme de trei ani.

Cazul Romulus Bulacu (PNL)

Agenția Națională de Integritate a transmis Senatului, pe 7 februarie, o solicitare de încetare a mandatului senatorului PNL Romulus Bulacu, în cazul căruia Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis în decembrie anul trecut, definitiv, că s-a aflat în stare de incompatibilitate.

ÎCCJ a dat dreptate astfel ANI, care în aprilie 2016 semnala că Romulus Bulacu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada în care a fost consilier județean în Vâlcea, în mandatul 2012 – 2016.

”S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât în perioada exercitării mandatului de consilier judeţean, au fost încheiate contracte comerciale de furnizare produse între S.C. MINET S.A. (societatea comercială la care persoana evaluată deține calitatea de asociat) şi Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Vâlcea (în valoare de 1.365,98 lei) şi respectiv, între S.C. MINET CONF S.R.L. (societatea comercială la care persoana evaluată deține calitatea de asociat) şi Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești (în valoare de 2.685,84 lei). Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. nr. 161/2003”, a transmis ANI în 2016.

Bulacu a contestat însă în instanță raportul ANI, dar a pierdut definitiv în decembrie 2019 (vezi aici solicitarea ANI de încetare a mandatului senatorului PNL Romulus Bulacu).

Cazul Cristian Marciu (PSD)

Cazul senatorului PSD Cristian Marciu este tergiversat în Senat încă din 2017, iar la începutul acestui an Parchetul General a deschis un dosar penal în care sunt vizați fostul președinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu și senatorii Robert Cazanciuc și Șerban Nicolae, fostul și actualul președinte al Comisiei Juridice.

Senatorul Marciu a fost declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în martie 2015, prin decizie definitivă.

Cristian Marciu a fost declarat incompatibil pentru ca a făcut afaceri cu Consiliul Judetean Giurgiu, în perioada 2008-2012, el fiind consilier județean. Potrivit legii, pentru acest lucru, Marciu trebuia să piardă de îndată orice funcție publică și să nu mai poată ocupa o alta, vreme de 3 ani.

De altfel, în martie 2017, la doi ani de la rămânerea definitivă a deciziei judecătorești, ANI a cerut Senatului să constate încetarea calității de senator a lui Cristian Marciu.

Cu toate că se împlinesc 5 ani de la nerespectarea deciziei judecătorești definitive a Înaltei Curți, Cristian Marciu este și acum senator PSD.

În schimb, fostul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este vizat de acuzațiile de abuz în serviciu și uzurparea de calități oficiale. El a fi refuzat vreme de doi ani și jumătate – între data cererii ANI (6 martie 2017) și data demisiei sale de la conducerea Senatului (2 septembrie 2019) – să pună în aplicare decizia Justiției. SURSA:  G4Media.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”