Judecați voi!/Cîțu a recuperat de la Voiculescu mai puțini bani chiar și decât Teodorovici!

Judecați voi!/Cîțu a recuperat de la Voiculescu mai puțini bani chiar și decât Teodorovici!

ANAF recuperat, la șase ani de la condamnarea lui Dan Voiculescu, doar 8,5 milioane de euro din prejudiciul de 60 de milioane de euro, stabilit de instanță în dosarul ICA. Datele arată că procesul de recuperare merge tot mai prost, de la an la an, scrie Newsweek . 

Potrivit unui răspuns transmis Newsweek România, în dosarul 25497/3/2012 - așa numitul dosar ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare - ANAF a recuperat, până la 7 iulie 2020 suma de 41.437.292 lei, adică 8,5 milioane de euro. Instanța a stabilit, în 2014, că prejudiciul, în acest dosar, este de circa 60 de milioane de euro, la cursul din acea perioadă. 

Urmărind informațiile privind prejudiciul recuperat în acest dosar, se poate observa că ANAF a pierdut, practic, confruntarea cu Dan Voiculescu, reușind să recupereze tot mai puțin, de la an la an.

Astfel, în iulie 2017, prejudiciul recuperat era de 39.130.106 lei.

În mai 2019, au fost recuperați 41.043.108 lei 

În iulie 2020 se ajunsese la 41.437.292 lei. 

În ultimele 12 luni, ANAF a recuperat sub 90.000 de euro. 

Dacă aceste sume sunt convertite în euro, se poate observa că prejudiciul recuperat a scăzut de la circa nouă milioane de euro, în 2018-2019, la 8,5 milioane euro, în 2020. 

În acest ritm, ANAF va avea nevoie de câteva sute de ani pentru a recupera prejudiciul cauzat statului româ de către Dan Voiculescu și complicii săi. 

Mai mult, Dan Voiculescu a câștigat un proces cu ANAF, susținând că această instituție i-a reținut prea mult din pensie. 

El a executat silit Fiscul pentru recuperarea unei sume de 30.000 de lei. Suma reprezintă banii pe care inspectorii i-au reţinut din pensia să, în procedura de recuperare a prejudiciului de 60 de milioane de euro în dosarul ICA. Decizia instanţei are la bază o hotărâre a Tribunalului Bucureşti, unde Voiculescu a depus o plângere şi a câştigat ca în procedura de recuperare a prejudiciului din dosarul ICA să-i fie reţinută doar o treime din pensie, potrivit normelor în vigoare.

În dosarul ICA, Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, dar a efectuat mai puțin de trei ani. 

Potrivit CNSAS, Dan Voiculescu a fost recrutat că informator de Securitatea comunistă, în februarie 1970, primind numele conspirativ "Mircea". Acesta "a relatat verbal despre contactele și schimburile de pachete între sportivi români și cei străini, cu prilejul campionatelor de box din 1969, despre schimburile de valută" și apoi, în Republică Socialistă Cehoslovacă, unde a însoțit că translator echipele românești de hochei pe gheață. De asemenea, în 1973 a fost recrutat în rețeaua Direcției a III-a unde i s-a dat numele de cod "Felix" și timp de doi ani a dat o serie de note informative despre colegi, rude plecate în străinătate și cetățeni străini cu care a avut contact.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”