JS4: Dosarul în care sunt judecați patronii de la Colectiv va fi unit cu cel al fostului primar Piedone

JS4: Dosarul în care sunt judecați patronii de la Colectiv va fi unit cu cel al fostului primar Piedone

Judecătoria Sectorului 4 a decis miercuri trimiterea la Tribunalul București a dosarului în care sunt judecați patronii de la Clubul Colectiv, în vederea reunirii cu dosarul în care este inculpat fostul primar Cristian Popescu-Piedone.

Instanța a admis în acest sens o cerere înaintată de Parchetul General la primul termen al procesului care a avut loc în luna februarie, însă decizia nu este definitivă.

Parchetul susținea că, în dosarul de la Judecătoria Sectorului 4, nu există nicio instituție parte responsabilă civilmente, iar bunurile inculpaților nu acoperă despăgubirile cerute de victimele incendiului. Reprezentantul Parchetului arăta că, în dosarul lui Piedone, parte responsabilă civilmente este Primăria Sectorului 4.

"Parchetul General a instituit sechestru pe bunurile inculpaților, persoane fizice și juridice, însă valoarea acestor sechestre este insignifiantă și nu vor acoperi pagubele. Este dosarul cu cel mai mare număr de victime din ultimul secol. Judecătoria este în imposibilitatea de a da o hotărâre pe latură civilă. Între acest dosar și cel de la Tribunalul București este clar o legătură. Inculpații din ambele dosare au participat la dezastrul de la Colectiv. Hotărârea Judecătoriei pe latură civilă va fi doar una simbolică", declara în februarie procurorul de ședință.

Pe de altă parte, Judecătoria Sectorului 4 a respins miercuri cererea victimelor incendiului de la Colectiv de introducere ca părți responsabile civilmente a Ministerului Sănătății și a statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor.

De asemenea, instanța a respins și o cerere a MAI de sesizare a Curții Constituționale.

Cei trei patroni ai clubului Colectiv — Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu — au fost trimiși în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

În dosar mai sunt judecați Daniela Niță — patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niță (director) și Viorel Zaharia (pirotehnist), precum și persoanele juridice SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

Dosarul a fost trimis în instanță de Parchetul General pe 28 aprilie 2016, iar timp de aproape 10 luni procesul s-a desfășurat în camera preliminară.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv "au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condițiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecința producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015".

Anchetatorii mai arată că Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu "nu au asigurat cadrul organizatoric și mijloacele necesare securității și sănătății în muncă, (...) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului și a clienților prin asigurarea unui număr de căi de ieșire, suficient și prevăzut de lege, marcate și dotate corespunzător, și nu au stabilit clauze privind sănătatea și securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea și sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL și SC Digidream Multimedia SRL".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…