John Bolton: SUA nu caută să obţină "rezultate finale concrete" la întrevederea Trump-Putin

John Bolton: SUA nu caută să obţină "rezultate finale concrete" la întrevederea Trump-Putin

Statele Unite ale Americii nu caută "rezultate finale concrete" de pe urma întrevederii de luni dintre preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin, a declarat consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, într-un interviu acordat duminică emisiunii "This Week" de la postul ABC, transmite Reuters.

"Am cerut, iar ruşii au fost de acord, să fie practic (o întrevedere) nestructurată. Nu căutăm să obţinem rezultate finale concrete", a insistat el.

Anterior, aflat în Scoţia, preşedintele Trump a declarat postului american CBS că are "aşteptări scăzute" în ceea ce priveşte întâlnirea de luni cu Putin.

"Merg cu aşteptări scăzute. Nu mă duc cu mari aşteptări", a spus Trump, citat de agenţia dpa. Preşedintele american a mai declarat pentru CBS că de pe urma summitului nu se aşteaptă "la ceva rău, poate la ceva bun".

Trump a fost întrebat dacă va aborda cu Putin subiectul celor 12 agenţi ai serviciilor de informaţii ale Rusiei, inculpaţi vineri pentru piratarea calculatoarelor Partidului Democrat american înaintea scrutinului prezidenţial din SUA din noiembrie 2016. "Ei bine, este posibil. Nu m-am gândit la asta, dar cu siguranţă voi întreba despre asta", a răspuns Trump. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen