Joe Biden preia conducerea şi în statul Pennsylvania

Joe Biden preia conducerea şi în statul Pennsylvania

Cele mai noi date după numărători parţiale ale voturilor la alegerile prezidenţiale din SUA arată că Joe Biden, candidatul democrat la Casa Albă, a trecut vineri în faţa preşedintelui Donald Trump şi în statul Pennsylvania, transmite Reuters.

Pennsylvania este al doilea stat dintre cele în care cursa încă nu s-a încheiat unde Trump pierde avansul mic pe care îl mai deţinea. În Georgia, o evoluţie similară se produsese cu câteva ore înainte.

Biden are asigurate până acum 253 de voturi în Colegiul Electoral naţional, în care fiecare stat trimite un număr de reprezentanţi cu mandatul de a vota unul din candidaţi, câştigătorul votului popular în statul respectiv. Trump are doar 214 şi fără cei 20 de electori din Pennsylvania nu mai are şanse să ajungă la totalul de 270 care i-ar asigura realegerea.

Victoria în Pennsylvania l-ar propulsa pe Biden la Casa Albă, presupunând că rezultatele numărătorilor rămân valabile după soluţionarea în justiţie a numeroaselor contestaţii depuse de republicani. Conform ultimelor date, democratul are acum un avans de 5500 de voturi în acest stat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!