Joe Biden îi predă ștafeta Kamalei Harris în Chicago și își ia adio de la viața politică, după jumătate de secol de activitate

Joe Biden îi predă ștafeta Kamalei Harris în Chicago și își ia adio de la viața politică, după jumătate de secol de activitate

Democraţii se pregătesc să scoată ”batistele” luni seara pentru Joe Biden, care-i va preda solemn ştafeta Kamalei Harris în deschiderea Convenţiei democrate, relatează AFP, citată de News.ro.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre manifestaţii propalestiniene, care vor să-şi exprime furia împotriva preşedintelui şi vicepreşedintei pe străzile din Chicago.

În urmă cu nici o lună, partidul se aştepta să-l învestească pe preşedintele octogenar, împotmolit în sondaje.

Însă, după retragerea lui Joe Biden la 21 iulie, democraţii încep să viseze din nou la o victorie a candidatei lor în vârstă de 59 de ani împotriva lui Donald Trump.

Cum să-ți imaginezi că Joe Biden nu resimte nicio amărăciune în faţa acestei debordări de entuziasm pe care candidatura sa nu a provocat-o niciodată?

”STIMĂ URIAŞĂ”

Îi va fi interzis, însă, luni să exprime altceva decât o susţinere neclintitiă în discursul său.

Va fi totodată un fel de testament, după o jumătate de secol de viaţă politică, chiar dacă Joe Biden a promis să joace un rol în campanie.

El urmează să pledeze în favoarea democtraţiei împotriva lui Donald Trump, care nu şi-a recunoscut niciodată înfrângerea din 2020 şi care nu s-a angajat să recunoscă un verdict defavorabil al urnelor în noiembrie.

”Voi avea batiste de hârtie mâine”, a declarat AFP LaurieBeth Hager, o delegată democrată care reprezintă North Dakota.

”Sunt uimită de curajul politic care i-a trebuit” pentru a se retrage, adaugă ea.

”Există o stimă uriaşă” faţă de preşedintele democrat, a comentat duminică la CNN J.B. Pritzker, guvernatorul Illinoisului, statul în care se află Chicago, ”dar (americanii) au nevoie să ştie că votează cu cineva care îi poate entuziasma”.

Acum, că a renunţat, Partidul Democrat debordează de afecţiune faţă de „Joe”, care va pleca în vacanţă în California, imediat ce alocuţiunea sa se încheia.

Nimeni nu se îndoieşte că emoţia va fi foarte puternică dacă, aşa cum circulă zvonurile, Kamala Harris i se va alătura pe scenă luni seara.

MANIFESTAŢII

Nicio lacrimă nu este însă de aşteptat de la manifestanţi propalestinieni, care vor să protesteze faţă de politica de susţinere a Israelului a administraţiei Biden-Harris, de-a lungul întregii Convenţii, la care cele mai multe manifestaţii sunt aşteptate luni şi joi.

Organizatorii evocă zeci de mii de manifestanţi în al treilea oraş din America, care are o lungă istorie de mobilizare politică.

Opozanţii vor putea doar să zărească luni United Center – casa elgendarei echipe de baschet Chicago Bulls – unde se desfăşoară Convenţia.

Străzile către United Center sunt baricadate cu blocuri de beton şi camioane parcate de-a curmezişul. Sala este încercuită de un perimetru de securitate, păzit de bariere înalte de metal.

TRUMP ÎN PENNSYLVANIA

Şi Trump?

Fostul peşedinte republican, care după retragerea lui Joe Biden şi-a pierdut cel mai bun inamic, îşi multiplică deplasările în state-cheie, cu scopul de a încerca să mai taie din elanul rivalei sale.

Miliardaul în vârstă de 78 de ani se află luni în Pennsylvania, pentru a vorbi despre economie.

Şi, cu siguranţă, pentru a lansa o nouă salvă de atacuri violente la adresa adversarei sale, o ”nebună” şi o ”comunistă”.

Foştii preşedinţi Bill Clinton şi Barack Obama, Hillary Clinton şi Michelle Obama sunt aşteptaţi la Chicago.

Convenţia urmează să se încheie cu un discurs important prin care Kamala Harris acceptă îşi nominalizarea, pe care a obţinut-o deja în urma unui vot al delegaţilor pe Internet.

Euforia democrată va face aproape uitat scrutinul care se anunţă strâns, în care avansul Kamalei Harris se află în marja erorii statistice.

Donald Trump domună Partidul Republican – în pofida condamnării sale istorice în dosarul penal Stormy Daniels şi urmăririi sale penale în mai multe alte dosare.

El rămâne adulat de o bază aparent inoxidabilă de susţinători, şi mai mult după tentayiva de asasinat a cărei victinmă a fost în iulie.

”Eu nu ne văd deloc favoriţi”, a avertizat duminică Kamala Harris.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!