Joe Biden găzduieşte nunta nepoatei sale Naomi la Casa Albă

Joe Biden găzduieşte nunta nepoatei sale Naomi la Casa Albă

Preşedintele american Joe Biden găzduieşte sâmbătă nunta nepoatei sale Naomi la Casa Albă, un eveniment inedit de care presa este ţinută însă la distanţă, informează AFP.

Nuntă la Casa Albă FOTO Profimedia

Nuntă la Casa Albă FOTO Profimedia

Naomi Biden, 28 de ani, avocată, s-a căsătorit sâmbătă dimineaţa cu Peter Neal, 25 de ani, licenţiat în drept, în grădinile celebrei clădiri ornate cu ghirlande de flori albe şi în faţa câtorva zeci de invitaţi, potrivit unor fotografii realizate de la distanţă de un fotograf al agenţiei de presă franceze.

Nu este cu totul neobişnuit ca marea clădire cu colonade de pe Pennsylvania Avenue 1600 din Washington să găzduiască nunţi. Asociaţia istorică a Casei Albe a numărat 18 nunţi care au fost celebrate acolo, după exemplul celei a fiicei lui Richard Nixon în 1971 şi celei a fotografului oficial al lui Barack Obama, Pete Souza, în 2013.

Potrivit aceleiaşi surse, Casa Albă a găzduit de asemenea, în patru rânduri, recepţii pentru nunţi celebrate în altă parte: de exemplu cea a fiicei lui George W.Bush, Jenna, în 2008.

Însă, este pentru prima dată când un preşedinte îşi căsătoreşte aici nepoata.

Joe Biden alături de soția, nepoata și logdnicul ei FOTO AFP

Joe Biden alături de soția, nepoata și logdnicul ei FOTO AFP

Serviciile lui Joe Biden, care va sărbători duminică 80 de ani, au fost zgârcite în a oferi detalii despre nuntă, calificată drept eveniment privat şi închis pentru presă, ceea ce a generat controverse. "Presa a transmis de la nunţile celebrate de la Casa Albă pentru că acest loc aparţine poporului american şi pentru că participarea preşedintelui este un eveniment de importanţă naţională", a criticat pe Twitter Kelly O'Donnell, jurnalistă la postul NBC şi viitoare preşedintă a Asociaţiei corespondenţilor acreditaţi la Casa Albă.

Cu toate acestea, New York Times a dezvăluit câteva detalii: după schimbul de jurăminte, un dineu şi apoi o seară de gală sunt prevăzute pentru tinerii căsătoriţi, care, potrivit cotidianului, locuiesc în prezent la Casa Albă.

Mireasa, fiica mai mare a lui Hunter Biden, fiul cel mic al preşedintelui democrat, îşi anunţase logodna în septembrie, pe contul său de Instagram, care alternează clişee din vacanţă, fotografii cu membri ai familiei Biden şi instantanee mondene.

Preşedintele SUA este foarte apropiat de nepoţii săi, care îi spun "Pop" şi sunt adesea văzuţi alături de el, inclusiv în timpul unor evenimente oficiale.

Naomi a primit prenumele primei fiice a lui Joe Biden, decedată când încă era bebeluş într-un accident în care a murit de asemenea, în 1972, prima soţie a preşedintelui american.

Presa îi atribuie o mare importanţă în cercul privat al preşedintelui american şi susţine că ea l-a convins pe bunicul său să candideze în alegerile prezidenţiale din 2020.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Cine și ce a urmărit? / Citiți aceste cifre și apoi decideți voi la ce manipulare am fost supuși în ultimele 30 de zile

2 Uite o informație interesantă despre exit-poll-urile de duminică ...

3 VIDEO Dragnea, anunț surprinzător în privința votului său pentru viitorul președinte

4 Voi ați citit asta? / Practic, la faza cu „racheta balistică intercontinentală” a Rusiei, ucrainenii au mințit și americanii au știut...

5 VIDEO Surprinzătorul motiv pentru care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod