Joe Biden a aprobat oficial desfăşurarea de trupe suplimentare în Europa de Est, inclusiv în România (surse oficiale)

Joe Biden a aprobat oficial desfăşurarea de trupe suplimentare în Europa de Est, inclusiv în România (surse oficiale)

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a aprobat oficial desfăşurarea de trupe suplimentare în Europa de Est, iar Pentagonul ar urma să anunţe miercuri că trupele vor fi trimise în zilele următoare”, au declarat oficiali americani pentru CNN. Trimiterea de noi trupe reprezintă o dovadă de sprijin pentru aliaţii NATO care se simt ameninţaţi de manevrele militare ale Rusiei în apropierea Ucrainei, potrivit oficialilor. Pentagonul urmează să anunţe că mii de militari americani vor fi trimişi în mai multe zone din Europa – inclusiv aproximativ 2.000 de militari americani în Polonia şi alte câteva mii în ţările sud-estice ale NATO, precum România, potrivit surselor. SUA a plasat în alertă ridicată 8.500 de militari, în cazul în care NATO ar declanşa Forţa de Răspuns Rapid, însă SUA şi NATO deţin, deja, zeci de mii de alte trupe în Europa, ce pot fi folosite pentru o eventuală desfăşurare în statele aliate din Europa de Est; o parte dintre aceste trupe, ce vor fi desfăşurate în curând, se află, deja, staţionate în Europa, iar altele vor veni din rândul celor aflate în alertă ridicată în SUA. Vinerea trecută, preşedintele Biden a anunţat că va disloca forţe, „în viitorul apropiat”, în contextul în care Rusia a continuat comasarea de trupe în apropierea Ucrainei, declanşând temeri legate de o nouă invazie, deşi continuă eforturile diplomatice în vederea detenţionării situaţiei./mbrotacel/csimion

edition.cnn.com – 2 februarie

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!