Joe Biden a ales-o pe senatoarea de culoare Kamala Harris pentru funcţia de vicepreşedinte, în caz de victorie în alegeri

Joe Biden a ales-o pe senatoarea de culoare Kamala Harris pentru funcţia de vicepreşedinte, în caz de victorie în alegeri

Candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden a anunţat marţi că a ales-o pe senatoarea de culoare Kamala Harris, în vârstă de 55 de ani, pentru a-l înfrunta împreună cu el pe Donald Trump la urne pe 3 noiembrie şi a deveni, în caz de victorie, prima femeie vicepreşedinte a SUA, relatează AFP.

"Am onoarea imensă de a anunţa că am ales-o pe Kamala Harris, o luptătoare dedicată apărării curajoase a claselor de mijloc şi unul dintre cei mai mari slujitori ai statului, în calitate de coleg la conducere", a anunţat Joe Biden, 77 de ani, fost vicepreşedinte al lui Barack Obama.

În speranţa de a deveni prima femeie vicepreşedinte a Statelor Unite, senatoarea de culoare Kamala Harris a declarat că este ''onorată'' să fie colega candidatului democrat la Casa Albă, Joe Biden, despre care a spus că îi poate ''uni pe americani'' dacă va câştiga împotriva lui Donald Trump pe 3 noiembrie.

''Joe Biden îi poate uni pe americani pentru că şi-a petrecut viaţa luptând pentru noi. Şi când va fi preşedinte, va construi o Americă care să fie la înălţimea idealurilor noastre'', a scris pe Twitter senatoarea de California. ''Sunt onorată să-i fiu alături drept candidat desemnat al partidului nostru pentru funcţia de vicepreşedinte şi de a face tot ce este necesar pentru ca el să devină comandantul nostru şef'', a menţionat ea.

La rândul său, preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat marţi că este ''surprins'' de decizia candidatului democrat la Casa Albă de a o alege ca partener de conducere pe senatoarea de culoare Kamala Harris, ale cărei performanţe le-a apreciat ca fiind ''mediocre''.

"Am fost mai surprins decât oricine, pentru că a fost foarte mediocră" în timpul campaniei pentru alegerile primare democrate, câştigate de Joe Biden, a declarat Trump în cadrul conferinţei sale de presă zilnice de la Casa Albă. ''A avut rezultate foarte slabe la primare. Şi asta este ca un sondaj'', a menţionat el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!