Jocurile de cărţi şi cele de tip ''board games'' pot ţine la distanţă declinul cognitiv (studiu)
Jocurile de cărţi, şah, bingo, scrabble sau cele moderne de tip ''board games'' ar putea fi antrenamentul mental de care oamenii au nevoie pentru a-şi menţine în formă abilităţile cognitive, sugerează un studiu realizat în Scoţia, citat de UPI.
Persoanele cu vârste de peste 70 de ani care practică în mod regulat jocuri de societate, inclusiv ''board games'', obţin scoruri mai mari la teste de evaluare a memoriei şi a abilităţilor cognitive în comparaţie cu cele care nu au printre preocupări astfel de activităţi.
"Jocurile de masă, de cărţi şi de cuvinte pot proteja oamenii de declinul cognitiv'', a declarat cercetător principal Drew Altschul de la Universitatea din Edinburgh, care a amintit totuşi că studiul pe care l-a condus este observaţional şi ''nu putem declara acest lucru cu certitudine". ''Însă, cel puţin sunt distractive, ieftine şi, cu siguranţă, nu fac niciun rău'', a adăugat specialistul despre aceste activităţi.
Altschul nu crede că aspectul social al acestor activităţi este cel care oferă acest efect de protejare a creierului, ci mai degrabă provocarea jocurilor în sine.
Spre deosebire de lectură, scriere, participarea la cursuri, vizitarea muzeelor, frecventarea bibliotecilor sau discuţiile cu prietenii şi rudele, jocurile se pare că angajează în mod mai activ abilităţi precum memorarea, rapiditatea în gândire şi raţionamentul, a indicat Altschul. "Aşadar, acest lucru se potriveşte cu ceea ce numim teoria 'foloseşte sau pierzi', conform căreia antrenarea abilităţilor mentale le menţine pe acestea în formă", a explicat cercetătorul.
Pentru studiu, Altschul şi colegii săi au testat memoria, capacitatea de rezolvare a problemelor, rapiditatea prelucrării informaţiilor şi abilităţile generale de gândire a aproape 1.100 de persoane cu vârsta de 70 de ani. Testele au fost repetate la fiecare trei ani până când participanţii au împlinit 79 de ani.
Cercetătorii au descoperit că subiecţii care practicau des jocuri de societate pe măsură ce îmbătrâneau prezentau un nivel scăzut de reducere a abilităţilor cognitive, în special în ceea ce priveşte funcţia de memorare şi rapiditatea în gândire. Acest studiu a identificat, însă, doar o asociere, nu o legătură cauză-efect, au notat specialiştii.
Modul în care creierul suferă modificări în urma acestor tipuri de activităţi nu este deocamdată cunoscut, însă cercetătorii încearcă în continuare să afle mai multe, a declarat Rebecca Edelmayer, director ştiinţific în cadrul Alzheimer's Association.
''Aşa cum activitatea fizică poate ţine la distanţă bolile cardiace, a fi activ mental poate avea acelaşi efect asupra demenţei'', a notat Edelmayer. ''Se pare că sarcinile provocatoare şi complexe, sau chiar lucruri precum jocurile de strategie, necesită funcţii cognitive multiple ce pot oferi cele mai mari beneficii oamenilor, pe măsură ce îmbătrânesc'', a spus ea.
Studiul a fost publicat în Journals of Gerontology Series B: Psychological Sciences. AGERPRES