Jocul cu focul. Ne îndepărtăm de SUA?
De fiecare data cand ne viziteaza un lider mai important, ceea ce, e drept, nu se intampla prea des, ne apuca de la nivel de ADP la presa un soi de frenezie care include o salata de vorbe sforaitoare si de gesturi enervante, daca nu ar fi profund ridicole.
Asa cu vizita, inteleg, "istorica" a lui Francois Hollande la Bucuresti.
Circul a inceput cu asfaltarea peste noapte a drumului catre Magurele, care a trecut victorioasa inclusiv peste gurile de canal. Emotia momentului a ametit pana si marcajul de pe sosea, iar mai tarziu pana si pe un motociclist SPP pare sa-l fi coplesit.
Nu zic ca e rea asflatarea unui drum care chinuia zilnic multi oameni, dar faptul ca o facem heirupist ca sa dam bine la vizite, de parca ne-am pune hainele de duminica, mi se pare mai mult decat rau.
Este umilitor sa ne straduim sa aranjam drumurile, sa facem curat doar pentru altii, nu pentru noi insine.
Dar macar am aflat ca ar fi meritat oboseala. Dl Hollande, aflam, ne-a deschis nici mai mult nici mai putin decat usa spatiului Schengen, iar noi, in schimb, oferim sustinere pentru proiectul franco-german de constituire a fortei armate a UE.
Povestea asta cu intrarea in Schengen e o iluzie cam goala de continut, in opinia mea, din mai multe motive. Pe de-o parte, dupa cum stim, decizia trebuie luata in unanimitate, asa ca degeaba te iubeste Franta cu pupaturi, cand Olanda, de exemplu, este ferm impotriva.
Franta nu a fost niciodata marea problema pentru intrarea Romaniei in Schengen, deci nimic nou sub soare.
Sustinerea Romaniei pentru armata europeana mi se pare insa extrem de problematica, inca sper ca nu simptomatica, pentru iesirea noastra de pe axa care se termina la Washington.
Initiativa aceasta, initial germana (daca nu ne intoacem chiar pana la proiectul francez din anii '50), apoi franco-germana nu e neaparat noua si ea face parte dintr-o strategie mai ampla de decuplare a Europei de SUA.
Aceasta decuplare este singura justificare pentru care sa vii cu o asemenea intiativa care practic dubleaza NATO, unde prima voce apartine americanilor.
Sigur, putem discuta despre aceasta initiativa si in contextul declaratiilor lui Donald Trump care ar vesti o schimbare a politicii militare a SUA, dar proiectul este cu mult anterior acestor declaratii si principalul lor adversar a fost pana acum Marea Britanie, adica aliatul numarul unu al SUA.
Brexitul a schimbat insa datele problemei inalturand obstacolul opozitiei brtanice.
Ce cautam noi in ecuatia asta? Noi, care avem un parteneriat strategic cu SUA, care ne datoram siguranta si chiar integritatea in cea mai mare masura acestui esential aliat? Ceva mi se pare cel putin cacofonic.
Aceasta miscare la cel mai inalt nivel este dublata pe alte paliere de o propaganda antiamericana destul de vocala. Va aduceti aminte ce isterie au creat declaratiile ambasadorului SUA la Chisinau de sustinere a independentei R Moldova. Omul a fost pus la zid, pentru un adevar vizibil cu ochiul liber si anume ca Moldova nu e Romania.
Acum vad ca ne inflamam nespus pentru ca ambasadorul apare intr-o poza cu steagul Tinutului Secuiesc. Nu este cu siguranta cea mai inspirata ipostaza pentru ambasadorul SUA (explicata de dl Klemm), dar de aici pana la tulburarea creata, ingalbenirea ecranelor, reactia tafnoasa a MAE mi se pare totusi cale lunga, cat timp SUA este tocmai principalul garant al integritatii teritoriale a Romaniei, care nu vad sa fie cu nimic pusa in discutie in mod concret.
Exaltari extremiste de mica anvergura, in cheie electorala, nu cred ca pot fi considerate autentice pericole. Si ca sa fiu sincera, mai grava in gafa ambasadorului mi se pare asocierea cu doi anchetati de DNA decat cu steagul secuiesc. Coruptia e infinit mai periculoasa pentru Romania decat fantoma secesionismului.
Nu cred ca Romaniei i se poate intampla ceva mai rau decat intrarea in aventura unei decuplari de SUA. Ea nu poate fi decat in interesul penalilor, deranajati de exigentele explicite ale SUA, si Rusiei pentru care fiecare metru pierdut de americani in Europa reprezinta o victorie.
Eu nu pot sa sper decat ca dl Iohannis a intrat in sindromul provincial al asfaltarii si imbracat cu hainele de duminica n-a mai stiut cum sa incante urechile inaltului oaspete. Sper, asadar, ca e vorba despre o culpa, nu despre intentie.
Pentru ca, daca dl Iohannis a pus Romania pe un curs de inepartare de SUA, bine sustinut mediatic de tot felul de trompete nationaliste, ma tem ca viitorul e sumbru.
