Joc periculos al PSD în București!/Aglomerație în autobuzele STB după ce firma Primăriei a trimis 2.000 de angajați în șomaj tehnic și a redus masiv numărul curselor
Peste 50 de persoane au fost fotografiate în timp ce se deplasau cu unul dintre autobuzele STB care operează pe linia R446 Gruiu-Piața Presei. Dintre acestea, 27 stăteau pe scaune, iar restul în picioare. Pozele au fost făcute de către unul dintre călători în această dimineață la ora 6.30, în stația Săftica.
Călătorii ilfoveni spun că autobuzele sunt burdușite cu pasageri doar la primele ore ale dimineții și că acest lucru s-ar întâmpla de când am intrat în starea de urgență. Mai exact, din momentul în care unul dintre cele trei autobuze care operau pe linia Gruiu – Piața Presei a fost scos din traseu.
De la începutul stării de urgență, pentru reducerea cheltuielilor, parcul auto al STB a fost redus cu 40%, iar dintre cei 11.000 de angajați, 2.000 vor intra în șomaj tehnic (Vezi detalii în foto).
„Dintre cei 11.000 de angajaţi ai STB, 2.000 vor intra în şomaj tehnic. Asta înseamnă că vor primi doar 75% din salariul pe care până la această dată îl aveau, conform contractului colectiv de muncă, urmând că numărul acestora să nu mai crească. Este o situaţie generată de numărul scăzut de călători pe care compania îl are acum”, a declarat marți pentru Agerpres viceprimarul capitalei, Aurelian Bădulescu.
Totodată, pentru ceilalţi angajaţi ai STB care continuă să vină la muncă, programul de lucru se va reduce de la cinci la patru zile pe săptămână. Bădulescu a mai precizat că în aceste cazuri este vorba mai ales despre vatmani şi conducători de autobuze.