JO 2022 - Schi freestyle: Primul titlu olimpic pentru chinezoaica Eileen Gu, în proba de big air
Beijing, 8 feb /Agerpres/ - Chinezoaica Eileen Gu a cucerit primul său titlu olimpic, după ce a reuşit să se impună în spectaculoasa probă de big air a concursului de schi freestyle (acrobatic), care şi-a făcut cu această ocazie marele debut la Jocurile de iarnă, marţi la Beijing, sub privirile jucătoare chineze de tenis Shuai Peng, prezentă la eveniment.
Gu, în vârstă de 18 ani, a obţinut victoria cu un total de 188,25 puncte, devansându-le pe franţuzoaica Tess Ledeux (187,50 puncte) şi pe elveţianca Mathilde Gremaud (182,50 puncte), medaliatele cu argint, respectiv bronz, la finalul celor trei manşe disputate pe o impresionantă rampă construită într-un fost parc industrial din Beijing.
Reprezentanta Chinei a preluat conducerea concursului, deţinută până atunci de Ledeux, în cea de-a treia şi ultima manşă, după ce a reuşit o rotaţie de patru ture şi jumătate, un salt pe care nu îl mai realizase niciodată într-o competiţie.
Foto: (c) Phil Noble / REUTERS
În momentul în care victorie ei a fost anunţată, Eileen Gu - cunoscută în China sub numele de Gu Ailing - a îngenunchiat în zona de sosire şi şi-a strigat bucuria, chiar în faţa preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, înainte de a vărsa câteva lacrimi.
"Aceasta este cea mai fericită zi din viaţa mea. Nu am fost niciodată mai fericită, încă nu îmi vine să cred", a declarat Gu, născută în California şi al cărei tată este american. Ea a decis în 2019 să reprezinte ţara de origine a mamei sale, China, unde a devenit rapid foarte populară şi o atracţie pentru reclamele publicitare.
În 2021, Eileen Gu a câştigat titlurile mondiale la slopestyle şi half-pipe, precum şi medalia de bronz la big air.
Clasamentul final al concursului feminin de schi freestyle - big air
1. Gu Eileen (China) 188,25 puncte
2. Tess Ledeux (Franţa) 187,50
3. Mathilde Gremaud (Elveţia) 182,50
4. Megan Oldham (Canada) 178,00
5. Kirsty Muir (Marea Britanie) 169,00
6. Sarah Hoefflin (Elveţia) 158,75
7. Johanne Killi (Norvegia) 153,25
8. Olivia Asselin (Canada) 147,50
9. Anni Karava (Finlanda) 136,50
10. Anastasia Tatalina (Comitetul Olimpic Rus) 122,50
11. Darian Stevens (SUA) 75,00
12. Sandra Eie (Norvegia) 64,50
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)