JO 2022 - Halfpipe: Nico Porteous aduce Noii Zeelande a doua medalie olimpică de aur din istoria sa

JO 2022 - Halfpipe: Nico Porteous aduce Noii Zeelande a doua medalie olimpică de aur din istoria sa

Nico Porteous a câştigat proba masculină de halfpipe din cadrul concursului de schi acrobatic (freestyle), aducând astfel Noii Zeelande a doua medalie olimpică de aur la Beijing şi, totodată, a doua din istoria acestei ţări la Jocurile Olimpice de iarnă, după cea cucerită de Zoi Sadowski-Synnott la snowboard slopestyle feminin, informează AFP.

Cu un scor de 93,00 puncte în primul său "run", Porteous, i-a devansat pe americanii David Wise (90,75 puncte), dublu deţinător al titlului, şi Alex Ferreira (86,75 puncte).

"Sunt foarte fericit şi încă nu îmi vine să cred să am câştigat", a declarat Nico Porteous (20 ani), medaliat cu bronz la JO 2018, al cărui frate mai mare, Miguel Porteous, s-a clasat pe locul 11 în finala de sâmbătă.

În condiţiile în care vântul a suflat cu putere la Snowpark-ul de la Zhangjiakou, David Wise, campionul olimpic din 2014 şi 2018, a arătat că poate rivaliza în continuare, la 31 de ani, cu noua generaţie din halfpipe, reuşind să obţină medalia de argint. Compatriotul său Alex Ferreira a urcat din nou pe podiumul olimpic, intrând în posesia bronzului, după ce în urmă cu patru ani, la PyeongChang, a ocupat treapta a doua a podiumului.

Clasamentul final al probei masculine de halfpipe:
1. Nico Porteous (Noua Zeelandă) 93,00 puncte
2. David Wise (SUA) 90,75
3. Alex Ferreira (SUA) 86,75
4. Noah Bowman (Canada) 84,75
5. Birk Irving (SUA) 80,00
6. Kevin Rolland (Franţa) 79,25
7. Aaron Blunck (SUA) 78,25
8. Gus Kenworthy (Marea Britanie) 71,25
9. Brendan Mackay (Canada) 65,50
10. Simon D'Artois (Canada) 63,75
11. Miguel Porteous (Noua Zeelandă) 63,50
12. Robin Briguet (Elveţia) 21,75
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...