JO 2020 - Gimnastică artistică: Japonezul Daiki Hashimoto, aur în finala masculină la individual compus

JO 2020 - Gimnastică artistică: Japonezul Daiki Hashimoto, aur în finala masculină la individual compus

Japonezul Daiki Hashimoto a obţinut medalia de aur în finala masculină la individual compus din cadrul concursului de gimnastică artistică, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, urmându-i compatriotului său Kohei Uchimura, titrat în 2012 şi 2016, informează AFP şi EFE.

După exerciţiile la cele şase aparate, Daiki Hashimoto a încheiat cu un total de 88,465 puncte, fiind urmat pe podium de chinezul Xiao Ruonteng (88,065 puncte) şi rusul Nikita Nagornîi, campionul mondial en titre (88,031 puncte).

Hashimoto a devenit cel mai tânăr campion olimpic la individual compus, el urmând să împlinească 20 de ani peste zece zile.

Luni, Rusia a câştigat primul titlu olimpic masculin pe echipe după 25 de ani, devansând Japonia, gazda Jocurilor, şi China.

Japonia a avut o primă zi dificilă când Kohei Uchimura a căzut la bară fixă. Accidentat la umăr, el a decis să nu-şi apere titlul la individual compus şi să concureze doar la bară fixă.

Clasament final:
1. Daiki Hashimoto (Japonia) 88,465 puncte
2. Xiao Ruoteng (China) 88,065
3. Nikita Nagornîi (Comitetul Olimpic Rus) 88,031
4. Sun Wei (China) 87,798
5. Takeru Kitazono (Japonia) 86,698
6. Artur Dalaloian (Comitetul Olimpic Rus) 86,248
7. Tang Chia-Hung (Taiwan) 84,798
8. James Hall (Marea Britanie) 84,598
9. Joe Fraser (Marea Britanie) 84,499
10. Brody Malone (SUA) 84,465
...
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!