JO 2020 - Gimnastică artistică: Americanca Simone Biles, înscrisă în finala de la bârnă (oficial)
Superstarul american al gimnasticii artistice Simone Biles, care a renunţat la patru finale la Jocurile Olimpice de la Tokyo, ca urmare a unor probleme legate de starea emoţională, s-a înscris însă în finala de la bârnă, conform listei participantelor, publicată luni după-amiază, informează AFP.
Ea va fi una dintre adversarele româncei Larisa Iordache în lupta pentru medalii.
Biles, cvadruplă campioană olimpică la Rio, s-a retras în primă fază din finala concursului pe echipe, apoi a declarat forfait pentru concursul de la individual compus, iar ulterior pentru cele de la sărituri, paralele şi sol.
Simone Biles era singura gimnastă din competiţie care obţinuse calificarea în toate finalele individuale.
Biles a cedat în timpul finalei pe echipe şi s-a retras din competiţie, acuzând presiunea prea mare.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)