JO 2018 - Skeleton: Sud-coreeanul Yun Sung-bin, medaliat cu aur la masculin; Dorin Velicu, pe locul 25
Sud-coreeanul Yun Sung-bin a devenit, vineri, primul sportiv asiatic care câştigă un titlu la skeleton, după ce s-a impus în proba masculină din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang, în care românul Dorin Velicu a terminat pe locul 25.
Împins de la spate de public, sportivul de 23 de ani a oferit Coreei de Sud, gazda Jocurilor din acest an, al doilea titlu olimpic la ediţia de la PyeongChang, după cel adus de Lim Hyo-jun, la short-track.
Yun s-a impus cu timpul cumulat de 3 min 20 sec 55/100, fiind urmat la mare distanţă de rusul Nikita Tregubov (la 1 sec 63/100) şi de britanicul Dom Parsons (la 1 sec 65/100).
Înaintea Jocurilor Olimpice 2018, doar nouă ţări obţinuseră o medalie olimpică la skeleton, disciplină dominată de Statele Unite, Austria, Canada, Germania sau Elveţia.
Velicu s-a clasat pe locul 25 în prima manşă, a fost al 22-lea în manşa secundă şi pe 27 în manşa a treia (doar primii 20 au evoluat în manşa finală), ocupând în final poziţia a 25-a, cu timpul de 2 min 35 sec 44/100.
Clasament final:
1. Yun Sungbin (Coreea de Sud) 3:20.55
2. Nikita Tregubov (sportiv olimpic din Rusia) 3:22.18
3. Dom Parsons (Marea Britanie) 3:22.20
4. Martins Dukurs (Letonia) 3:22.31
5. Tomass Dukurs (Letonia) 3:22.74
6. Kim Jisoo (Coreea de Sud) 3:22.98
7. Axel Jungk (Germania) 3:23.60
8. Christopher Grotheer (Germania) 3:24.05
9. Alexander Gassner (Germania) 3:24.10
10. Jerry Rice (Marea Britanie) 3:24.24
..........................................................
25. Dorin Velicu (România) 2:35.44
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)