Jigodia Națională, UMILIT la Curtea de Apel!

Jigodia Națională, UMILIT la Curtea de Apel!

Curtea de Apel București a respins, vineri, ca neîntemeiată, cererea Jigodiei Naționale de suspendare a ordinului ministrului Educației prin care i-a fost retras titlul de doctor în drept.

Decizia nu este definitivă.

Separat de acest proces, Penalul a depus la Curtea de Apel București o cerere de anulare a ordinului ministrului Educației.

Pe 1 august, ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului științific de doctor în drept lui Victor Ponta .

"Se retrage titlul științific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din București, conferit prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5663 din 15.12.2003", se arăta în ordinului emis de Mircea Dumitru.

Ordinul ministrului Educației a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.

Penalul a atacat decizia ministrului Educației în instanță și, în urma acestui proces, Baroul București a suspendat discuțiile privind excluderea fostului premier din avocatură.


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?