Jianu (CNIPMMR): INS nu raportează corect datele despre turiştii străini; aceştia sunt mult mai mulţi

Jianu (CNIPMMR): INS nu raportează corect datele despre turiştii străini; aceştia sunt mult mai mulţi

Institutul Naţional de Statistică (INS) ar trebui să modifice metodologia de monitorizare a turiştilor străini care vizitează România, întrucât numărul acestora este mult mai mare decât cel menţionat în rapoartele publicate de această instituţie, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu.

"Ne dăm seama de acest lucru doar corelând nişte date care sunt la îndemâna oricui. De exemplu, numărul turiştilor străini care intră prin aeroportul Otopeni. Sunt câteva milioane anual. Tot aşa, ne uităm la ce raportează cei de la Castelul Bran sau de la Castelul Peleş, care au peste un milion de vizitatori şi 60% dintre aceştia sunt străini. Deci, dacă facem un calcul matematic, aritmetic, şi adunăm iese cu mult mai mult decât cei 1,7-1,8 milioane pe care le raportează INS", a explicat Jianu.

Potrivit acestuia, semne de întrebare ridică şi faptul că ţările din jurul României raportează turişti străini de câteva ori mai mulţi decât ţara noastră.

"Nu este posibil ca Bulgaria să aibă peste 10 milioane de turişti străini, Ungaria să aibă 15-18 milioane de turişti străini, adică ţările de lângă noi, iar noi să avem 1,8 milioane. Deci, e o problemă la măsurătoare", a arătat el.

Florin Jianu recomandă ca INS, alături de industrie şi alături de minister, să se aşeze la masă şi să schimbe această metodologie pentru monitorizarea turiştilor străini care vizitează România. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…