Jeremy Clarkson: „O mașină electrică e ca un cuptor cu microunde”

Jeremy Clarkson: „O mașină electrică e ca un cuptor cu microunde”

Prezentatorul TV britanic Jeremy Clarkson a explicat de ce „The Grand Tour”, emisiunea auto pe care a realizat-o alături de foștii săi colegi de la BBC Richard Hammond și James May, nu va mai continua, relatează revista Variety .

Jeremy Clarkson, Richard Hammond si James MayFoto: Lukasz Gagulski / PAP / Profimedia

Clarkson a confirmat în noiembrie anul trecut informațiile apărute inițial în presa de specialitate potrivit cărora The Grand Tour, emisiune difuzată în streaming de Amazon Prime, nu va mai avea un nou sezon.

„A fost o zi plină. Gata cu Grand Tour după anul viitor dar [vor fi] mult mai multe din Ferma lui Clarkson ”, a scris el pe Instagram în data de 30 noiembrie, referindu-se la cealaltă emisiunea a sa de pe Amazon Prime.

Clarkson a oferit acum mai multe detalii cu privire la decizia care i-a dezamăgit pe fani într-un interviu acordat The London Times , afirmând că se simte prea „gras” și „bătrân” pentru a continua, mai ales că a ajuns la concluzia că a făcut tot ce era de făcut în domeniul emisiunilor auto.

El a declarat pentru The Times că realizarea unei astfel de emisiuni „este extrem de solicitantă fizic, mai ales când ești ieșit din formă și gras și bătrân, ceea ce eu sunt”.

Jeremy Clarkson compară mașinile electrice cu un cuptor cu microunde

Clarkson a spus de asemenea că simte că a făcut „tot ce poți face cu o mașină” alături de Hammond și May, prezentatorii cu care a început să lucreze la BBC pentru emisiunea Top Gear.

„Am condus mașini la înălțimi mai mari decât oricine altcineva și mai la nord decât oricine altcineva. Am făcut tot ce poți face cu o mașină. Când aveam ședințe pentru a discuta ce să facem în continuare oamenii pur și simplu ridicau din umeri”, a afirmat el.

El a mai relatat că James May crede că, dimpotrivă, „nu a existat niciodată o perioadă mai interesantă” pentru domeniul auto. „Probabil are dreptate dar eu nu cred că iese o emisiune TV interesantă din asta”, a explicat Clarkson.

„O mașină electrică nu este cu nimic diferită decât o ladă frigorifică sau un cuptor cu microunde. Nu există farmec sau entuziasm”, a conchis el în stilul caracteristic.

The Grand Toura avut premiera în 2016, la un an după ce Clarkson a fost concediat de BBC și ceilalți doi prezentatori ai Top Gear au renunțat și ei la emisiune în semn de solidaritate cu colegul lor. Emisiunea produsă pentru platforma de streaming a preluat în mare parte formatul consacrat al Top Gear, în timp ce emisiunea de la BBC a continuat cu o echipă nouă de prezentatori.

Deși noua emisiune a ajuns și ea la capăt de drum acum, Amazon Prime urmează să mai difuzeze două episoade speciale ale The Grand Tour, unul luna viitoare și unul care a fost filmat în Zimbabwe, mai târziu în cursul acestui an.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO George Simion, îngropat definitiv de Diana Șoșoacă! / „Simion este format de serviciile secrete și nici prea straight nu este”

2 O imagine cât o mie de cuvinte...

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 O informație care dă fiori, dar spune multe și despre ce se știe în „marile cancelarii”

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă