Jens Stoltenberg: „NATO trebuie să se pregătească pentru o lungă confruntare cu Rusia“

Jens Stoltenberg: „NATO trebuie să se pregătească pentru o lungă confruntare cu Rusia“

NATO trebuie să se pregătească pentru o confruntare lungă cu Rusia, întrucât preşedintele rus Vladimir Putin nu arată nicio voinţă de pace, la un an după ce a declanşat războiul contra Ucrainei, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat AFP.

Jens Stoltenberg

Jens Stoltenberg

"Trebuie să fim pregătiţi pentru un termen îndelungat, asta poate dura mulţi ani", a estimat Stoltenberg.

"Preşedintele Putin vrea o Europă diferită, o Europă unde el să-şi poată controla vecinii, unde poate să decidă ce pot face ţările", crede secretarul general al NATO.

După un an de război soldat cu zeci de mii de victime în cele două tabere, NATO se teme că Rusia pregăteşte o nouă ofensivă majoră.

Cele 30 de ţări membre ale Alianţei rămân mai hotărâte ca niciodată să facă în aşa fel încât Ucraina să câştige războiul şi "noi suntem aici pentru a ne asigura că Ucraina câştigă acest război şi pentru a-i furniza arme, muniţii şi sprijinul de care are nevoie", a continuat Stoltenberg.

"Dacă preşedintele Putin câştigă în Ucraina, va fi o tragedie pentru ucraineni. Dar va fi periculos şi pentru noi, pentru că el şi alţi lideri autoritari vor fi convinşi că atunci când folosesc forţa militară îşi pot atinge obiectivele", mai crede el.

Le reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO desfăşurată săptămâna aceasta, Stoltenberg a reafirmat că sunt necesare investiţii importante pentru modernizarea capacităţilor militare ale Alianţei. El a menţionat în special completarea stocurilor de muniţii diminuate de ajutorul oferit Ucrainei şi nevoia Alianţei de a dispune de o capacitate industrială care să poată produce arme şi muniţii suficiente pentru un război de înaltă intensitate, cum este cel care se desfăşoară în Ucraina, a cărei armată consumă o cantitate de muniţii de câteva ori mai mare decât capacitatea de producţie a statelor NATO.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a enunţat anul trecut în decembrie un plan de pace în 10 puncte, pe care l-a discutat, printre alţii, şi cu preşedintele SUA, Joe Biden. El cere Rusiei în acest plan să-şi retragă trupele din toate teritoriile ucrainene, inclusiv din Crimeea, şi să fie restabilite frontierele de stat ale Ucrainei.

Kremlinul a declarat în repetate rânduri că este deschis negocierilor de pace cu Ucraina, dar că nu vede nicio dorinţă din partea Kievului de a face acelaşi lucru şi a acuzat Ucraina că s-a retras de la negocieri, după ultimele tratative desfăşurate în martie anul trecut, pentru că aşa i-ar fi cerut Washingtonul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”