Jens Stoltenberg: NATO nu va trimite trupe terestre pentru a lupta împotriva Statului Islamic
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că NATO exclude posibilitatea desfășurării de trupe terestre pentru a lupta împotriva militanților Statului Islamic (SI), subliniind necesitatea de a întări forțele locale aflate în conflict cu gruparea jihadistă, relatează luni agenția Reuters.
''Aceasta nu este pe agenda coaliției și a aliaților NATO'', a declarat Stoltenberg cotidianului elvețian Tages-Anzeiger, referitor la desfășurarea de trupe terestre pentru a susține loviturile aeriene. ''SUA au un număr limitat de forțe speciale. În primul rând este vorba de întărirea forțelor locale. Nu este ușor, dar este singura opțiune'', a adăugat el.
În opinia lui Stoltenberg, conflictul nu este un război între Vest și lumea islamică, ci mai degrabă împotriva extremismului și a terorismului. ''Musulmanii sunt în prima linie a războiului. Majoritatea victimelor sunt musulmani și mulți dintre cei care luptă împotriva SI sunt musulmani. Noi nu putem continua această luptă pentru ei'', a spus secretarul general al NATO.
El a subliniat că NATO va ajuta Turcia să-și amelioreze apărarea aeriană după ce Turcia a doborât un avion militar rusesc luna trecută. Alianța Nord-Atlantică va adopta un pachet de măsuri pentru Turcia până la Crăciun, a afirmat Stoltenberg, subliniind necesitatea de a calma tensiunile cu Moscova după doborârea avionului.
''Acum este important să se reducă tensiunile și să se dezvolte mecanisme pentru a preveni incidente similare în viitor. Constatăm o întărire semnificativă a prezenței militare ruse din extremul nordic până în Marea Mediterană. Trebuie să evităm, de asemenea, incidente similare precum cel din Turcia'', este de părere șeful NATO.
Stoltenberg a făcut apel la Rusia ''să aibă un rol mai constructiv în lupta împotriva Statului Islamic''. ''Până în prezent, Rusia a atacat alte grupări și s-a concentrat pe susținerea regimului Al-Assad'' (președintele sirian Bashar al-Assad), a afirmat el.
Reuters amintește că președintele american Barack Obama a afirmat săptămâna trecută că decizia sa de a trimite mai multe forțe speciale americane pentru a lupta împotriva Statului Islamic în Irak nu înseamnă că SUA se îndreaptă spre o altă invazie, ca cea din 2003.
Obama a precizat că strategia sa de a lupta împotriva Statului Islamic în Irak și Siria nu include desfășurarea de trupe combatante terestre, dar Pentagonul a anunțat că va trimite o nouă forță a trupelor pentru operațiuni speciale. AGERPRES