JEGURI/PSD îl propune pe fostul PROPRIETAR al GELSOR JUDECĂTOR la Curtea Constituțională!

JEGURI/PSD îl propune pe fostul PROPRIETAR al GELSOR JUDECĂTOR la Curtea Constituțională!

„Dormi liniștit, FNI lucrează pentru tine” erau vorbele care au convins sute de mii de români să-și depună banii în ghearele lui Sorin Ovidiu Vântu. Și în 2016, FNI lucrează pentru noi, via PSD. Minunații pesediști l-au propus astăzi pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe locul lui Valentin Zoltan Puskas, căruia îi expiră mandatul, pe senatorul Ioan Chelaru, fost proprietar al Grupului GELSOR în vremea scandalului FNI. Chelaru a cumpărat fictiv Grupul Gelsor de la Vântu și l-a înstrăinat câteva luni mai târziu către două off-shore-uri cipriote aparținând tot lui SOV.

Trei mandate expiră pe 13 iulie așa că președinția va numi un judecător în locul actualului președinte al CCR, Augustin Zegrean, Camera Deputaților va numi în locul lui Tudorel Toader, iar Senatul în locul lui Valentin Zoltan Puskas.

Conform procedurii, Biroul permanent va trimite grupurilor parlamentare și parlamentarilor scrisoarea Curții prin care declanșează procedura de nominalizare. După nominalizare, grupurile parlamentare trimit la Comisia juridică propunerile. Comisia va întocmi un raport, care se va vota în plen, decizia fiind luată cu majoritate simplă.

Ia să vedem cu ce s-a remarcat Ioan Chelaru, fost avocat în Roman și cel care a cumpărat de la Vântu în plin scandal FNI Grupul Gelsor pentru ca Vântu să păstreze banii furați de la români.

A  fost avocatul escrocului Radu Timofte fost șef SRI vreme de 6 ani, „decorat” post-mortem cu titlul de infractor de Înalta Curte care a constatat că acesta furase de la statul român obligându-i pe urmașii acestuia să returneze banii moșteniți de la fostul șef SRI.

Chelaru se bucură și de „recunoaștere internațională”: CEDO a condamnat România în cauza Dalban, a cărui condamnare la Tribunalul Neamț a obținut-o chiar Chelaru.

Regretatul ziarist, bătăiosul Ionel Dalban dezvaluia, în 1992-1993, în revista sa de investigații "Cronica romașcană" comiterea unor ilegalități de proporții la IAS Roman. Timofte, deputat PSDR la acel moment, a folosit ilegal o Dacie a IAS-ului. Ulterior, a folosit un SUV dat de SOV. Menționăm că Timofte a rămas escroc până în ultima clipă a vieții sale. Dalban a scris despre Dacia folosită ilegal de Timofte. Chelaru, avocatul și prietenul drag al politicianului s-a pus pe treabă și în justiția mega-coruptă de atunci a obținut condamnarea penală a ziaristului Dalban deși toți știau că Timofte folosea Dacia IAS-ului. Ba mai mult a obținut și plata de către ziarist a sumei de 300.000 de lei cam cât două apartamente cu două camere în centrul Bucureștiului și interdicția ca Dalban să mai practice meseria de jurnalist pe perioadă nedeterminată.
Așadar ținuta morală a lui Chelaru este intactă până aici: justiția nemțeană făcuse dreptate pentru politicianul jignit abominabil de ziaristul Dalban.

Dalban suferea îngrozitor după sentință și era umilit de nesimțitul Timofte și de prietenii săi în mod repetat. Dalban moare în 1998 iar în 1999, ce să vezi, CEDO finalizează cauza Dalban versus România făcându-i acestuia dreptate post-mortem: văduva Dalban a încasat de la statul român 20.000 de franci.

Deci să recapitulăm ce a decis justiția post-mortem: Dalban=erou (astăzi toți ziariștii europeni folosesc în apărarea lor cauza Dalban versus România) iar Timofte=infractor.

Așa că ținuta morală a lui Chelaru nu numai că nu e înaltă dar lipsește cu desăvîrșire.

Fapt confirmat și în anul 2000 când în plin scandal FNI când Vântu urma să fie arestat, Chelaru cumpără fictiv Grupul Gelsor pe care îl înstrăniează câteva luni mai târziu către două off-shore-uri cipriote de care spune că nu-și mai amintește cine erau patronii. Nu-i nimic, au dovedit procurorii Horia Șelaru, Marius Iacob și Codruța Kovesi că erau ale lui Vântu iar procesele se vor termina în maxim două-trei luni cu condamnări grele.

Alexandru Panait/Curentul





populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”